Măsuri luate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Dej

În ședința din 23 martie, a Comitetului Local pentru Situații de Urgență convocată la Dej, s-au luat noi măsuri care se vor aplica la nivelul municipiului.

  1. Redirecționarea banilor alocați pentru organizarea Zilelor Municipiului Dej, Toroc Fest și alte evenimente, către Spitalul Municipal Dej, Ambulanța Dej și cabinetele medicale de medicină de familie.

Concret se diminuează bugetul de venituri și cheltuieli cu suma de 590 mii lei după cum urmează:

  • Capitolul 67 Cultura, Recreere, Sport, Religie, Titlul 20 Bunuri si servicii  cu suma de 550 mii lei de la agenda culturală respectiv de la următoarele activități: Ziua Tineretului, Zilele Municipiului Dej, Nunțile de aur, Festivalul Culturii Populare Semeșene  ,,SAMVS” 
  • Cap.51 Autorități publice locale titlul 59 Alte cheltuieli cu suma de 40 mii lei

Se majorează bugetul de venituri și cheltuieli cu suma de 590 mii lei după  cum urmează  :

  • Cap.66 Sănătate titlul 51-  Transferuri cu suma de 300 mii lei pentru-achiziționarea de aparatură medicală de strictă necesitate Spitalul Municipal Dej( aparatură ventilație artificială și alte dispozitive medicale)
  • 30 mii lei pentru achiziționarea și donarea către Ambulanța municipiului Dej de materiale de protecție, măști cu filtru, combinezoane de protecție, soluții pentru dezinfecție necesare pentru buna desfășurarea a activității în perioada aceasta
  • 50 mii lei pentru achiziționarea și donarea de materiale către cabinetele medicale de familie pentru buna desfășurarea a activității în perioada aceasta
  • 210 mii lei  pentru achiziția de materiale, echipamente, dezinfectanți, alimente pentru persoanele aflate în izolare.

Această măsură va fi supusă aprobării Consiliului Local Dej într-o ședință de îndată, care va fi convocata pentru data de 24 martie, ora 15:00.

2. Continuarea dezinfectării spațiilor publice precum și a scărilor de bloc din blocurile de locuințe sociale și a celor aparținând asociațiilor de proprietari

3. Închiderea locurilor de joacă de pe raza municipiului Dej, a Parcului Mic și a Parcului Mare.

 4. Asigurarea de spații de cazare, în cazul în care va fi nevoie, pentru cadre medicale care lucrează în municipiul Dej( Spitalul Municipal Dej, Ambulanța Dej,  medici de familie) precum și cadre ale poliției, jandarmeriei sau pompierilor.

Recomandari

Alte Articole