Măsuri speciale de prevenire a transmiterii infecțiilor respiratorii în spitalele clujene

Unitățile medicale aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj, respectiv Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Spitalul Clinic de Recuperare, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii și Spitalul de Boli Psihice Cronice Borşa, au instituit o serie de măsuri speciale menite să reducă riscul de transmitere a infecțiilor respiratorii în această perioadă în care gripa și răceala sunt în creștere.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe: „Măsurile luate sunt mai mult decât necesare și benefice, fiind de natură să prevină transmiterea, de la aparținător la pacient, a infecțiilor respiratorii dar și să protejeze pacienții de o eventuală complicație a bolii pentru care sunt internați. Precizăm, totuși, faptul că nu s-a impus instituirea carantinei, ci doar s-a restrâns programul de vizitare şi s-a restricţionat accesul vizitatorilor”.
În acest context, având în vedere numărul în continuă creștere al infecțiilor respiratorii, pentru limitarea și prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul gripal, la nivelul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca s-au suplimentat liniile de gardă cu medici rezidenți pentru perioada în care este prezentă gripa. Începând din luna decembrie 2018 și până în prezent, în serviciul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase s-au prezentat 122 de cazuri de gripă, din care 23 au necesitat internare. În ultimele două zile numărul consultaţiilor efectuate a continuat să crească, apropiindu-se de 100 de consultaţii pe zi. De asemenea, în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca s-au înregistrat în ultimele două zile, şapte noi cazuri de gripă.
Totodată, în cadrul tuturor unităților medicale aflate în subordinea Consiliului Judeţean s-a dispus luarea unor măsuri speciale în scopul limitării transmiterii gripei și a virozelor respiratorii precum: restricționarea accesului vizitatorilor în anumite secții și compartimente, reducerea programului de vizită și a numărului de vizitatori, instruirea personalului medico-sanitar și auxiliar pentru prevenirea transmiterii infecțiilor respiratorii acute, efectuarea unui triaj al personalului medical și auxiliar la intrarea în serviciu, asigurarea de echipament de protecție pentru bolile cu transmitere aerogenă pentru vizitatorii care intră în secții, recomandări și măsuri pentru respectarea etichetei tusei şi strănutului prin utilizarea batistei de unică utilizare sau tuse/strănut la nivelul părţii interne a articulaţiei cotului, evitarea aglomerării spaţiilor, igiena adecvată a mâinilor în vederea reducerii răspândirii virusului, ş.a.
Măsurile instituite la nivelul unităţilor medicale au un caracter temporar și vor fi valabile până în momentul în care incidența infecțiilor respiratorii va scădea.

Recomandari

Alte Articole