Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga” Cluj, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, s-a adaptat contextului epidemiologic în care ne aflăm și a găsit o modalitate inedită de a asigura cititorilor un mediu sigur, în care aceștia să se bucure de lectură.
Astfel, începând din această săptămână a fost pus în funcțiune, în vederea testării, un aparat special cu ajutorul căruia cărțile restituite de cititori sunt sterilizate filă cu filă. Acesta elimină într-un mod eficient orice viruși, bacterii, microorganisme – paraziți, acarieni, ciuperci, mucegaiuri, care se pot așeza pe cărți sau pe alte tipuri de documente – atât pe coperți cât și în interiorul acestora.
Acțiunea dezinfectantă rezultă din iradierea cu raze ultraviolete și este dublată de suflarea/aspirarea/filtrarea unui jet de aer care, pe lângă eliminarea particulelor fine, realizează și răsfoirea cărților și a documentelor legate/îndosariate, pentru a permite acțiunea razelor ultraviolete în interiorul acestora. Aparatul este complet sigur, eficient și fără riscuri pentru personalul care-l mânuiește precum și pentru utilizatorii care împrumută ulterior aceste documente.
Întregul proces de sterilizare a cărților durează mai puțin de două minute, putând fi introduse în aparat câte patru cărți. În acest fel, nu mai este necesară parcurgerea acelei perioade, de până la 10 zile, în funcție de materialul din care sunt compuse, în care documentele restituite erau în carantină, acestea putând fi răsfoite în condiții de maximă siguranță imediat ce sunt scoase din aparat.
Sterilizatorul de cărți LIVA se va afla în perioada de testare la sediul central al Bibliotecii Județene ,,Octavian Goga” până în luna octombrie a acestui an.
Pas înainte pentru înființarea Compartimentului de Primiri Urgențe de Specialitate la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de...
Deschide