Ministrul Şova despre Autostrada Transilvania: Nu sunt bani, se poate face numai prin concesionare!

Ministrul Dan Şova a anunţat astăzi la Cluj că nu există bani pentru finanţarea continuării lucrărilor la Autostrada Transilvania şi că lucrările ar putea fi executate prin concesionarea către un investitor, care îşi va recupera ulterior investiţia din aplicarea unor taxe de acces pe autostradă.

Şova a mai spus că, în cazul concesionării, maxim 49% din fonduri pot fi asigurate din banul public, unde se pot implica şi autorităţile judeţene sau locale interesate, iar restul ar urma să fie acoperit din fonduri private.

Ministrul Marilor Proiecte a precizat că nu se poate vorbi de fonduri europene pentru Autostrada Transilvania, decât după anul 2018. Totuşi, el a dat asigurări la Cluj că autostrada Turda – Sebeş va fi terminată până în decembrie 2016, finanţarea fiind asifgurată din fonduri europene.

Recomandari

Alte Articole