Mişcarea – o necesitate zilnică a trupului tău

EDITORIAL – Raul Florin CZOMPA

 

Inactivitatea este cel mai dăunător lucru posibil pentru om. Indiferent că vorbim de activităţi mentale sau fizice. Cel puţin unul dintre cei mai mari gânditori ai omenirii, Aristotel, aşa susţine. Aşa cum activitatea intelectuală şi spirituală este indispensabilă pentru buna funcţionare a creierului şi menţinerea lui la parametri optimi de funcţionare pe tot parcursul vieţii, exact la fel este şi mişcarea pentru corpul fizic – o condiţie sine qua non. Trupul uman este construit pentru mişcare, deci pentru activităţi fizice.

Astăzi, mai mult ca oricând, se pune foarte mare accent pe imagine, asta însemnând, printre altele, un corp aspectuos şi bine clădit fizic. Doar că ţin să atrag atenţia asupra unui aspect important, general valabil oriunde şi oricând. Nu e bine să cădem în (nicio) extremă. Ajungem tot la Aristotel, care spunea că excesul sau lipsa displac deopotrivă.
Observând societatea, putem vedea că şi unele aspecte ale sportului au ajuns să fie compromise şi distorsionate doar de dragul imaginii perfecte, adică a superficialităţii ”perfecte”. Fără a face teoria chibritului, doresc să fac unele precizări.
Revenind puțin la cele spuse anterior, și anume faptul că lipsa, dar şi excesul dăunează, când vorbim de sport e valabil acelaşi lucru: nu e bine să nu faci deloc mişcare, aşa cum nu e indicat nici să forţezi organismul. Excepţie fac sportivii de performanţă, desigur, şi cei pentru care sportul reprezintă modul lor de viaţă. Dar ne interesează marea masă de oameni care practică sportul ca pe o activitate de loisir/de timp liber.

Datorită marketingului şi publicităţii agresive, datorită creşterii fără precedent a industriei consumului bazată pe crearea unor nevoi artificiale de care în realitate ne putem lipsi oricând, au apărut peste noapte diete şi regimuri alimentare minune, precum şi programe de fitness minune prin care obţii, chipurile, rezultate extraordinare într-un timp record, cât mai scurt. Desigur, poate vei arăta „bine” o vară cel mult, efectele acestor programe fiind exclusiv pe termen scurt. Sunt posibile două efecte ale acestor inepţii: consecinţe nefaste asupra sănătăţii organismului şi efort intens făcut cam în zadar. Prin asemenea lucruri sportul/fitnessul este golit de cel mai profund sens, şi anume fitnessul trebuie să fie o activitate permanentă, nu doar o activitate sezonieră, doar așa, ca să „dăm bine” pe plajă. Organismul are şi el un ritm propriu de lucru, de creştere şi dezvoltare musculară şi cardio-vasculară. Dacă acest ritm este modificat printr-o activitate prea intensă, peste posibilităţile de moment ale organismului, putem provoca daune fiziologice serioase pe termen lung. Ca orice proces de creştere şi dezvoltare, acumulările se fac progresiv, cu mici excepţii, de exemplu la început de activitate când se produc nişte salturi cantitative şi calitative mai mari, adică o creştere mai accelerată. După aceea, creşterea şi dezvoltarea intră pe un făgaş normal, producându-se doar creşteri mici şi progresive. Doar la anumite intervale de timp se mai produc creşteri mai însemnate. Pe un grafic ar arăta astfel: la început creşterea accelerată ar fi indicată printr-o linie oblică ascendentă, apoi brusc creşterile vor fi mici, dar progresive, ceea ce este firesc, formând aproape o linie orizontală, ca un așa-zis platou.

Aş mai aminti un aspect important. În cazul sportului e cât se poate de valabilă vorba românească „porcul nu se îngraşă în ajun”. Degeaba te apuci de regim şi de sport doar de amorul artei şi vrei rezultate maxime în câteva luni. Degeaba depui efort intens, adică tragi tare trei-patru luni, dar în restul anului nu faci nimic. În zadar faci cinci luni dacă apoi te laşi pentru că trece vara şi nu mai contează că nu te mai expui… Degeaba faci trei zile antrenamente intense şi lungi, apoi patru zile nu faci nimic. Asta o putem numi foarte bine superficialitate. Acelaşi lucru e valabil şi pentru dietă sau cine ştie ce regimuri-minune. Ţii trei luni apoi iar mânânci ca înainte şi tot reiei ciclul. Poate dau nişte rezultate pe termen scurt, dar pe termen lung, aceste cicluri de slăbit-îngrăşat vor dăuna organismului pentru că nu apucă să se obişnuiască cu un anume ritm şi cu anumite mâncăruri, că tu deja și schimbi tot dându-i altceva. Prin aceste obiceiuri efectiv „ameţeşti” organismul şi la un moment dat va ceda, consecinţele fiind destul de grave în perspectivă. Să nu uităm, nu vom fi la fel de tineri toată viaţa din punct de vedere biologic, adică a funcţionării optime a organismului.

Ştiţi probabil reclama socio-educativă de la tv (un lucru educativ la tv, mare lucru!) care spune să faceţi mişcare cel puţin 30 de minute zilnic. E un sfat extraordinar! În sport chiar poate fi aplicată picătura chinezească – „pic cu pic se face marea”. Sub acest aspect, mulţi oameni cad în capcană. În sensul că îşi spun că nu are rost să facă mișcare doar 30 de minute fiindcă oricum nu va conta. Aici se înşală. Ei preferă să facă mişcare într-un ritm care… nu are nici un ritm. Azi facem sport două ore, iar următoarele trei zile nu facem nimic. Greşit! Problema e că lumea nu are răbdare, iar când te apuci de un lucru serios trebuie în primul rând să te înarmezi cu multă răbdare. Rezultatele nu apar peste noapte. Faceţi zilnic măcar banala gimnastică învăţată la educaţie fizică în şcoala elementară. Ştiu, veţi strâmba din nas că e puţin (apropo de capcană), dar făcută zilnic va duce la rezultate precum o mobilitate articulară şi o elasticitate musculară mai bună. Şi e doar un exemplu. Faceţi câteva flotări, câteva abdomene şi genuflexiuni zilnic. Se pot face oriunde. Şi făcute zilnic, garantat rezultatele vor apărea mai devreme sau mai târziu.
Dar apucă-te acum! Cel mai bun moment e acum, aici şi cu ce ai! Partea bună e că pentru a efectua exerciţiile menționate nu ai nevoie de absolut nimic. Doar de puţină voinţă şi perseverenţă. Efectiv nu ai scuze! Nu ai timp sau nu ai chef? Înseamnă că nu vrei sau/şi corpul tău nu reprezintă o prioritate pentru tine.
Dacă vrei să ai succes pe toate planurile, trebuie să păşeşti obligatoriu pe toate treptele scării succesului. Nu poţi sări zece trepte deodată. Nu poţi înşela. Singurul lucru pe care îl poţi înşela eşti tu însuţi, adică îţi furi căciula singur.
La fel e şi cu sportul. Trebuie făcut metodic şi progresiv şi zilnic, cu paşi mărunţi şi calculaţi, nicidecum prosteşte şi la sfârşit să spui că nu are rost, că nu funcţionează. În fitness nu există scurtături. Trebuie făcut puţin câte puţin, constant, asta dacă vorbim de sport ca activitate de recreere. Trebuie făcut permanent, nu sezonier. Sănătatea nu este o chestiune sezonieră, ci permanentă! Vrem să fim sănătoşi tot timpul, nu doar vara…

Auzim des afirmaţii superficiale de genul „Trebuie să arăt bine vara, în rest nu contează, nu se vede.” Dar iarna nu e tot trupul tău? „Mă axez numai pe muşchii braţelor şi pe abdomen pentru că alea contează.” Serios? Dar oare restul corpului nu îţi aparţine în aceeaşi măsură? Fitnessul, în viziunea multora, adică a celor care nu înţeleg sensul profund al termenului, este doar un fel de „cosmetică” pentru bărbaţi şi atât.
Pune baza pe caracter şi intelect, dar fă bine şi nu-ţi lăsa corpul de izbelişte! Îţi aparţine. Trebuie să-l porţi cu tine toată viaţa. Trupul e locuinţa sufletului şi a minţii. Deci trebuie să locuieşti în trupul tău până la sfârşit. Ţi-ar plăcea să locuieşti într-o garsonieră dărăpănată şi întunecoasă sau într-un apartament luminos, frumos şi spaţios? Abia când ne îmbolnăvim serios ne dăm seama că nu am citit o carte – cartea vieţii cumpătate şi sănătoase. Mişcarea reprezintă o necesitate, o hrană pentru trupului tău. Hrăneşte-l deci!
Raul-Florin CZOMPA

ArticoleRecomandate

Recomandari din RubricaEditoriale