Înainte de lăsarea întunericului, dacii cei liberi, se îndreaptă cu mic cu mare spre casa luminată din mijlocul așezării. Luna mare și plină le luminează cărările, iar stelele sclipesc complice, parcă îndemnînd pe fiecare să se grăbească la întîlnirea din această noapte magică. Îmbrăcați în haine albe din blană de oaie sau capră, intră în tăcere și se așează în jurul focului ce luminează și încălzește încăperea puternic parfumată de busuiocul atarnat la grinzi și crengile de brad pe care au fost așezate coșurile cu bunătăți, făcute din recolta anului ce se termină curînd.
Bărbații, cu căciuli înalte din miel alb, stau în picioare . Femeile cu tulpane din lînă, prinse cu mare meșteșug și copiii stau pe laviţe lungi din lemn de brad privind jocul flăcărilor multiplicat de mulțimea florilor de mină ce încojoară vatra. Jilţul uriaş căptuşit cu blănuri mari și albe iși așteaptă stăpînul. Se aude numai trosnetul butucilor care ard și vuitetul vîntului printre brazi. Este cea mai lungă noapte din an, cea mai așteptată și cea mai de folos.
Clinchetul clopoțeilor de la sanie, nechezatul cailor și lătratul cîinilor, dau de știre că oasptele cel mult așteptat a sosit și cînd ușa se deschide, bucuria se citește pe fețele tuturor.
In prag stă un bărbat înalt, cu o figură impunătoare, cu plete lungi ce acoperă umerii hainei din blană de lup alb.
– Bine v-am găsit sănătoși și mai mulți. Bună să vă fie inima și sufletul mereu curat. Vă aduc gînduri bune și binecuvîntări de la Zamolxe.
– Bine ai venit Moșule, tare cu drag te-am așteptat, îl întîmpină cel mai vîrstnic dintre daci, care-l cunosștea pe ”moș”, de pe vremea cînd era un copil și mereu se minuna că ”moșul” rămînea neschimbat. Pofteșe de ia loc pe jilțul de lîngă foc și deșiră ghemul cu înțelepciuni.
Răspunde ”Moșul” invitației și apoi în tăcere, îi privește pe rînd, pe fiecare în parte în adîncul ochilor, cititndu-le gîndurile, grijile, întrebările. Un zîmbet mare îi luminează chipul fumos atunci cînd privirea lui cuprinde femeile însărcinate și pe cele cu ”coconi” mici in brațe. Da! ei sunt cei care vor duce mai departe învățătura marelui Zamolxe. Copiii acestei comunități sunt așteptați cu mare drag și li se acordă o atenție deosebită. Sunt ajutați, de mici, să înțeleagă Legile Mamei Pămînt și ale Tatălui Soare, ca niciodată, sub nicio formă să nu-i supere, spre a fi mereu sănătoși și roada lor să fie îmbelșugată. Așa i-a învățat Zamolxe și nimeni nu iasă din cuvîntul lui.
Pe rînd, copiii se apropie și povestesc despre tot ceea ce au văzut în preajma lor, în natură. Ochii le strălucesc și mînuțele descriu în aer mărimea spiridușilor cu care s-au jucat prin păduri sau pe tăpșane. Se rotesc imitînd dansul zînelor care, le-au permis sa le privească, dacă au fost foarte cuminți. Se apropie timizi iar Moșul îi sărută pe creștet, șoptindu-le ceva la ureche. Este darul de suflet pe care-l primește fiecare.
Bătrînele femei, povestesc cum ”văd” în jurul unor plante fuioare de negură ce se ridică și, înconjurîndu-i pe cei bolnavi, necazul și suferința, dispar. Spun despre aburul alb care iasă din cîte-o floare și se îndreaptă chiar spre locul unde este rana sau durerea. Mulțumesc, pentru că au fost îndrumate spre locurile în care cresc aceste plante și au fost ajutate să ”vadă” acele minuni.
Cei bătrîni, care nu mai pot ține pasul cu tinerii la muncile cele grele, udă periodic ”trovanții” – pietrele care cresc – vorbind cu ele ca și cu niște frați mai mici. Moșul zîmbește, constatînd că învățăturile transmise de-a lungul anilor își arată rodul. Se ridică de pe jilț, se apropie sărutînd măinile celor bătrîni , ridică un sac mare din panza albă, cusut cu simboluri stranii și le împarte fructe uscate și faguri cu miere sălbatică. Pentru cei care se pregătesc de marea ”trecere” spre tărîmul lui Zamolxe, scoate din sac pietricele prețioase din peștera lui Zamolxe. Pînă la momentul plecării din această lume, pietrele prețioase le vor fi de folos pentru a se împăca cu ei înșiși și cu cei dragi, alături de care și-au împlinit destinul.
Apoi, le vor lumina Calea și-i vor ajuta să nu rătăcească drumul spre ACASĂ.
Privirea lui se îndreaptă spre adolescenții care –l privesc cu mare respect și le reamintește importanța jurămîntului rostit la ritualul de chemare a ploii, sau la împrăștirea norilor, la dansurile cu puteri tămăduitoare și la înfrățiri cu cei de-o seamă. Le cere să țină mintea trează reținînd tot ceea ce au de făcut. De scris…pe linguri, pe ulcele, pe porți. Să nu uite de promisiuni făcute fetelor și să-și țină întotdeauna cuvîntul dat. Iar de s-ar întîmpla să aibă vreo suferință, să se folosească de ”respirația dacică”, pentru a reveni la sănătatea cea bună.
Se răsucește spre o tînără proaspăt intrată în rîndul nevestelor și, scoțînd din sîn, îi întinde un șarpe de casă, pentru a-i ocroti noua gospodărie. Le amintește din nou femeilor să transmită cunoașterea și învățătura prin cusături, pe laibăre, catrințe, ii, năframe,ștergare, ouă,cocături.
Cu bărbații maturi și așezați la casele lor, vorbește despre felul în care pot găsi mai ușor izvoare cu apa bună, despre ridicarea caselor, care să fie cît mai trainice, călduroase iarna și răcoroase vara. Le împarte saci mici cu semințe și ouă de păsări de pe alte meleaguri.
Moșul îi cuprinde cu privirea și deschide brațele ca pentru o mare îmbrățișare. Rămîne așa, cu ochii închiși un timp, apoi se așează zîmbind. Este momentul în care femeile ridică prosoapele albe ca spuma laptelui de pe coșurile cu merinde și aștern masa pentru ca toată comunitatea să se bucure de recolta anului ce se sfîrșește. Cu mulțumire și binecuvîntare.
Apoi, fetele tinere îi duc acasă pe cei mici cărora somnul le dă tîrcoale. Cei rămas se strîng în jurul Moșului și-i cer sfatul despre ce ar fi mai bine de făcut în anul ce va veni. Moșul scoate o hartă a cerului și, urmînd mersul stelelor, le spune despre zilele senine, dar și despre cele geroase. Despre ploi și căldura mare. Hotărăsc împreună momentele cele mai bune pentru însămînțat și cules, dar și cum să depoziteze recolta și să păstreze semințelor pentru viitor. Le spune ce e bine de făcut în nopțile cu Lună Plină și Lună Nouă, dar mai ales despre păstrarea focului viu în fiecare gospodărie.
Rostește apoi binecuvîntarea de rămas bun, mulțumește pentru primirea făcută cu drag și pleacă lăsînd în urmă o adiere de primăvară.
Așa era ”Moșul” dacilor !!!
Stela Potra -Pod
