Compania de Apă Someş S.A., societate comercială în cadrul căreia Consiliul Judeţean Cluj deţine calitatea de acţionar majoritar, a intensificat ritmul demersurilor întreprinse în perspectiva atragerii unei noi finanţări europene menite să contribuie la dezvoltarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare a judeţului.
Astfel, urmare a observaţiilor şi recomandărilor transmise în acest sens de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) din cadrul Guvernului României, Compania de Apă acţionează în sensul modificării aplicaţiei de finanţare pentru „Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţele Cluj şi Sǎlaj, în perioada 2014-2020”, aplicaţie aflată în proces de evaluare la Autoritatea de Management.
În paralel, se continuă demersurile pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare, a hotărârilor consiliilor locale privind disponibilitatea terenurilor cât şi a documentaţiilor de atribuire pentru contractele de servicii, lucrări şi furnizare care vor compune acest proiect major de investiţii.
Principalii indicatori ai acestei noi etape de investiţii au în vedere alimentarea cu apă şi canalizare pentru marea majoritate a locuitorilor din aria urbană – străzile care aparţin domeniului public, alimentare cu apă pentru cât mai multe localităţi rurale şi canalizare pentru aglomerările rurale cu mai mult de 2.000 de locuitori, aceşti indicatori fiind dependenţi şi de raportul dintre valoarea investiţiei şi populaţia deservită.
„Scopul tuturor acestor demersuri pe care le întreprindem în vederea accesării celei de-a cincea finanţări majore de la Uniunea Europeană, în valoare de 350 de milioane de euro, îl reprezintă dorinţa noastră ca un număr cât mai mare de locuitori ai judeţelor Cluj şi Sălaj să beneficieze de o infrastructură de apă şi canalizare modernă, adaptată celor mai noi standarde în domeniu şi normativelor europene în vigoare”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.
Reamintim în acest context faptul că această nouă etapă de finanţare pentru extinderea şi modernizarea reţelei de alimentare cu apă şi apă uzată din aria deservită de operatorul regional Compania de Apa Someş vine în continuarea investiţiilor în valoare de peste 330 milioane de euro, deja derulate în perioada 1997-2016, şi care au rolul de a asigura conformarea cu condiţionalităţile prevăzute în Capitolul de Mediu al Tratatului de Aderare, respectiv o creştere a calităţii apei şi a serviciilor, atenuarea riscurilor asupra sănătăţii cetăţenilor, scăderea costurilor de tratare a apei uzate, reducerea consumului şi a pierderilor din reţea, etc.
Peste 6.800 de părinți au apelat serviciul ALOPEDI în primul semestru
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, împreună cu reprezentanții Spitalului...
Deschide