Noi localități clujene vor fi racordate în acest an la rețeaua centralizată de apă potabilă a județului

Șapte noi localități clujene vor beneficia, începând cu acest an, de avantajele alimentării cu apă potabilă din sistemul centralizat administrat de Compania de Apă Someș S.A. (CASSA). Acesta deservește, în prezent, circa 700.000 locuitori, din județele Cluj, Sălaj și Mureș.
Astfel, până în vară vor fi finalizate și date în funcțiune rețelele de apă din localitățile Mera, Rădaia și Suceagu din comuna Baciu, Sălicea – comuna Ciurila, Boju – comuna Cojocna, respectiv Bădești și Chidea din comuna Vultureni.
În valoare totală de aproximativ 18 milioane de lei, noile investiții în infrastructura de alimentare cu apă sunt finanțate de Consiliul Județean din redevența și impozitul pe profit care revin forului administrativ județean, în calitate de acționar majoritar al Companiei de Apă Someș S.A.. Acestor investiții li se vor adăuga numeroase altele, finanțate din programul european în valoare de peste 355 de milioane de euro implementat în prezent de CASSA
Până la finele lunii mai a.c., Compania de Apă Someș va da în funcțiune alimentarea cu apă în cinci din cele șapte localități clujene. Astfel, în ceea ce privește proiectul de alimentare cu apă din satele Mera, Suceagu și Rădaia, lucrările sunt extrem de avansate, până în acest moment fiind deja finalizată conducta de aducțiune, respectiv peste 90% din rețeaua de distribuție, adică 21,6 km.
În ceea ce privește investiția din satele Bădești și Chidea, comuna Vultureni, până în acest moment au fost executate lucrările la conducta de aducțiune, respectiv 4 km, dar și peste 97% din conductele de distribuție, mai exact 12,18 km.
Referitor la introducerea apei în localitățile Boju și Sălicea, aceasta urmează a fi finalizată în cursul lunii iulie 2019. În ceea ce privește stadiul fizic al lucrărilor realizate pe teritoriul comunei Cojocna, până în prezent s-a finalizat conducta de aducțiune în lungime de 3 km, executându-se deja și peste 85% din lungimea conductelor de distribuție. Și în satul Sălicea, comuna Ciurila, au fost finalizate conductele de aducțiune în lungime de 2 km și cele de distribuție, de 15,7 km, cu lucrările aferente la cămine și hidranți.

Recomandari

Alte Articole