Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Vákár István, a primit vineri, 9 februarie 2018, vizita Excelenţei Sale, domnul Sergey Minasyan, Ambasador al Republicii Armenia în România. Recent numit în funcție, oficialul armean se află la prima deplasare în țară și a fost însoţit la sediul forului administrativ județean de către domnul Karen Sebeși, președinte al Uniunii Armenilor – sucursala Cluj-Napoca precum și de către domnul prof. univ. dr. Lucian Nastasă-Kovacs, director al Institutului de Armenologie.
În cadrul întâlnirii, în vederea intensificării colaborării bilaterale în multiple domenii de interes reciproc, pentru impulsionarea schimburilor comerciale și, respectiv, atragerea de investitori armeni, oaspetelui străin i-au fost prezentate atât potenţialul economic şi investiţional al judeţului Cluj cât şi cele mai importante proiecte aflate în derulare la nivelul Consiliului Judeţean.
Tot din dorinţa de a promova cauza judeţului şi de a convinge oficialul armean de avantajele pe care Clujul le are din punct de vedere investiţional, domnul Vákár István a menţionat pe parcursul întâlnirii faptul că acesta găzduieşte cel de-al doilea centru universitar al ţării, o forţă de muncă înalt calificată şi vorbitoare de limbi străine precum şi o resursă umană profesionalizată şi experimentată – particularităţi ce se constituie ca premise optime pentru atragerea investitorilor şi a turiştilor armeni.
,,Mă bucur să constat că există un deosebit interes din partea Excelenței Sale pentru a susține și continua relația de colaborare începută cu armenii încă din vara anului trecut. Îmi doresc ca această întâlnire să se concretizeze în proiecte care să aducă plus valoare ambelor părți și sper ca domnul ambasador să demareze demersurile necesare pentru ca un număr cât mai mare de agenţi economici armeni să dezvolte afaceri profitabile în Cluj”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Județean, domnul Vákár István.
Aflat pentru prima oară în Cluj, oficialul străin şi-a exprimat disponibilitatea de a face cunoscută oferta Clujului în rândul reprezentanţilor mediului de afaceri din Armenia, acesta fiind interesat, încă de la început, de domeniul IT și de transferul de cunoștințe și bune practici între IT-iștii clujeni și cei armeni. Totodată, ambasadorul Armeniei și-a manifestat dorința de a continua și a susține toate demersurile prevăzute în cadrul Protocolului de Colaborare încheiat între județul Cluj și Provincia Armavir din Republica Armenia în luna iunie 2017 și care vizează derularea de colaborări reciproc avantajoase în domeniile cultural, economic, educațional, social, sportiv şi turistic.
România frumoasă și bogată, însă batjocorită și trădată de o șleahtă de pseudo-politicieni nemernici!
EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA Știți câte așa-numite servicii secrete există în...
Deschide