Astăzi, în jurul orei 10.30, în faţa Sălii Sporturilor „Ioan Stanatiev” din municipiul Câmpia Turzii a avut loc un incident nefericit, în urma căruia figurina Moşului de Crăciun, amplasată în „Orăşelul Copiilor” s-a desprins din sistemul de ancorare şi s-a răsturnat, accidentând o femeie, care a fost transportată la spitalul din localitate.
Primăria Câmpia Turzii și-a exprimat poziți în legătură cu acest eveniment, printr-un comunicat de presă:
„Menţionăm că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis astăzi un avertisment imediat de COD GALBEN, valabil pentru judeţul Cluj, în care se atrage atenţia asupra intensificării vântului, care local va atinge rafale şi va depăşi 55-60 km/h pe parcursul zilei.
Regretăm situaţia produsă în această dimineaţă la Câmpia Turzii şi nu dorim ca astfel de evenimente să se mai întâmple. Dorim totodată însănătoşire grabnică persoanei implicate în acest incident.
Atragem atenţia populaţiei din municipiul nostru să ţină cont de aceste avertismente meteorologice şi să îşi ia măsuri de protecţie corespunzătoare.”
PRIMAR
Dorin Nicolae LOJIGAN