O nouă ediție a Târgului de la Fechetău

Primăria și Consiliul Local al comunei Negreni organizează în perioada 05 – 08 octombrie 2017 Târgul de toamnă „Târgul de la Fechetău”, eveniment organizat în fiecare an, în a doua săptămână a lunii octombrie.

Considerat ca fiind unul dintre cele mai importante târguri sătești din bazinul Carpatic și din sud-estul Europei, târgul de toamnă de la Negreni, cunoscut ca „Târgul de la Fechetău”, a suscitat de-a lungul timpului și suscită interesul a unui număr considerabil de persoane.

Târgul este amplasat în centrul localității Negreni, pe ambele maluri ale râului Crișul Repede, în lunca pe care acesta o face în trecerea lui printre Munții Meseș și Plopiș la nord-est, respectiv masivul Vlădeasa la sud, într-un cadru natural de vis, între dealuri, într-un peisaj pastelat de toamnă. Tradiționalul eveniment atrage atât comercianți din toate zonele tării cât și cumpărători și turiști interesați de tot ceea ce poate oferi un astfel de târg.Târgul are două părți, una în partea de est în care se vând obiecte noi de uz general, haine, încălțăminte iar cea de-a doua în partea de vest, care în ultimii ani este tot mai căutată deoarece aici se pot găsi antichități și vechituri cum ar fi obiecte de port popular, cusături, farfurii pictate, cărți, mobilier de epocă, scule vechi sau noi, picturi vechi, patefoane și aproape tot ce-ți poți imagina sau nu. Cei interesați pot petrece mai multe zile plimbându-se printre aceste obiecte, admirându-le sau căutând ceva ce le lipsește din vreo colecție.

Târgul se bucură de o popularitate foarte mare având vizitatori din Ungaria, Austria, Europa de vest, chiar și din America. Așadar, fie ca vânzător ori cumpărător sau fie doar ca vizitator, nu ezita să treci în agenda ta în a doua săptămână a lunii octombrie târgul de la Fechetău.

Recomandari

Alte Articole