Piața volantă din cartierul Gheorgheni se redeschide astăzi

Piața volantă din cartierul Gheorgheni (str. Unirii în capătul liniei troleibuzului 3) se redeschide astăzi. Astfel, în fiecare joi, în intervalul orar 15:00-19:00, clujenii pot găsi produse de sezon de la producătorii locali. De asemenea, în următoarea perioadă se va redeschide și piața volantă din cartierul Grigorescu (Str. Sigismund Toduță).
În vederea limitării răspândirii COVID-19, vor fi implementate următoarele măsuri:
– restricționarea accesului clienților la 150 persoane în perimetru;
– prezența a maximum 70 producători;
– delimitarea spațiului în care este organizată piața volantă, cu separarea și semnalizarea circuitelor (intrare/ieșire, acces spre/dinspre grupurile sanitare);
– amplasarea a 2 puncte cu dispensere cu dezinfectant;
– purtarea obligatorie a echipamentelor de protecție (măști, mănuși) de către producători;
– amplasarea standurilor cu marfă la o distanță de 3 metri;
– dezinfecția suprafețelor de expunere a produselor;
– dezinfecția grupurilor sanitare care deservesc piața volantă la fiecare 4 ore sau ori de câte ori este nevoie.
Clienții vor avea acces în piața volantă doar cu respectarea următoarelor reguli:
– purtarea obligatorie a măștii de protecție;
– respectarea circuitelor de intrare/ieșire;
– respectarea marcajelor privind distanțarea socială (minimum 1,5 m);
– dezinfectarea mâinilor la intrarea în piață;
– respectarea unei distanțe de 50 cm față de standul de vânzare;
– se interzice atingerea mărfii, aceasta fiind servită de către producător.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole