Cei în cauză, cu vârste cuprinse între 25 și 26 de ani, din Cluj-Napoca, au fost prinși în flagrant delict, în apropierea unui magazin de unde ar fi încercat să sustragă bunuri.
În fapt, la data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 04:00, Poliția a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că trei persoane cu fețele acoperite au încercat să pătrundă într-un magazin de pe strada Dâmboviței, Cluj-Napoca.
La fața locului, s-au deplasat de urgență echipaje de ordine publică din cadrul Secției 2 Poliție, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și agenți de pază, iar cei trei au fost depistați.
Aceștia au încercat să fugă de echipajele de poliție dar au fost opriți și imobilizați. Au fost găsite asupra lor și ridicate din zona în care au fost opriți măști, cagule și alte bunuri folosite la comiterea furturilor.
Având în vedere cele constatate, cei trei au fost conduși la sediul unității de poliție.
Astfel, în urma cercetărilor, s-a stabilit că aceștia ar mai fi comis un furt la data de 9 ianuarie a.c., când s-ar fi deplasat cu un autoturism cu număr fals de înmatriculare în cartierul Zorilor, iar dintr-un magazin ar fi sustras țigări și sticle de alcool, cauzând un prejudiciu în valoare de circa 10.000 de lei. Totodată, cel care ar fi condus autovehiculul nu avea permis de conducere.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la furt calificat, furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, fapte prevăzute de Codul penal.
Se continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celor trei. Aceștia urmează a fi prezentați magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.