Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, s-a întâlnit în cursul dimineţii cu Massimo Paronthi, Deputy General Manager De Longhi România SRL.
”Nu a fost doar o întâlnire de curtoazie, am discutat despre stadiul investiţiei pe care de Longhi o realizează în parcul TETAROM III de la Jucu. Prima linie de producţie a fost pornită, este în probe tehnice, urmând ca la jumătatea lunii februarie să demareze producţia efectivă. Într-o primă etapă subansamblele se aduc din Italia, aici se montează, iar produsul finit merge la export, tot în Italia. Pe de altă parte, ieri s-a emis certificatul de urbanism pentru construirea unei hale de producţie, hală în care firma italiană va produce subansamblele necesare producţiei de electrocasnice, astfel că în a doua etapă a investiţiei componentele necesare nu vor mai fi importate. Este un lucru îmbucurător să constatăm că De Longhi s-a ţinut de cuvânt şi demarează producţia”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj la finalul întâlnirii.
Investiţia De Longhi de la Jucu se ridică la circa 30 de milioane de euro, iar numărul angajaţilor va fi cuprins între 600 şi 1000.