O delegaţie a Liceului Tehnologic Special ,,Samus”, instituţie de învăţământ special aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, a întreprins în cursul săptămânii trecute o vizită în oraşul ceh Pilzen în scopul realizării unui schimb de experienţă cu o unitate de învăţământ special, Şcoala internat pentru copiii cu deficienţă de auz şi vorbire.
Vizita în Cehia a delegaţiei clujene formate din cinci elevi şi două cadre didactice reprezintă o primă etapă a schimburilor de expertiză ce urmează să aibă loc între cele două unităţi partenere în cadrul proiectului educaţional internaţional ,,Prieteni fără frontiere”, ce se derulează în perioada aprilie 2017 – aprilie 2018. Astfel, urmează ca în luna octombrie a acestui an un grup de elevi şi profesori de la şcoala parteneră să viziteze Clujul.
Prin intermediul acestei iniţiative se doreşte încurajarea manifestării şi exprimării verbale a sentimentelor pozitive în cadrul activităţilor derulate, precum şi în alte situaţii de viaţă, în relaţia cu colegii şi cu adulţii. Totodată, proiectul vizează stabilirea şi dezvoltarea unor relaţii de prietenie şi colaborare între elevii şi cadrele didactice implicate din partea celor două unităţi de învăţământ special.
,,Cunoaşterea aspectelor specifice actului educaţional dintr-o unitate de învăţământ special din altă ţară europeană constituie o iniţiativă lăudabilă, la fel ca şi stabilirea unor relaţii de colaborare care pot contribui semnificativ la îmbunătăţirea procesului educativ. Parteneriatul este gândit în sprijinul tinerilor cu cerinţe speciale, ajutându-i să se integreze mai uşor în societate şi să lege noi prietenii”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.
În ceea ce priveşte grupul ţintă al proiectului educaţional ,,Prieteni fără frontiere”, acesta este format din 100 de elevi cu deficienţe de auz din cele două şcoli partenere, precum şi din 50 de cadre didactice implicate.
Scopul principal al acestui proiect îl reprezintă colaborarea dintre Liceul Tehnologic Special ,,Samus” şi Şcoala internat pentru copiii cu deficienţă de auz şi vorbire – Pilzen, pentru cunoaşterea metodelor şi mijloacelor care ajută la dezvoltarea procesului instructiv-educativ şi de integrare în societate a elevilor cu deficienţe de auz. În vederea atingerii acestui obiectiv major urmează a fi întreprinse vizite pentru cunoaşterea particularităţilor procesului instructiv-educativ din fiecare instituţie de învăţământ şi vor fi realizate schimburi de experienţă ce vor viza intervenţia timpurie la copii cu deficinţă de auz. De asemenea, vor fi derulate activităţi cu specific cultural şi sportiv pentru elevi, seminarii şi sesiuni de lucru pentru cadrele didactice, toate acestea având rolul de a dezvolta abilităţile de comunicare şi relaţionare, precum şi promovarea bunelor practici în cadrul activităţior de formare continuă.
România frumoasă și bogată, însă batjocorită și trădată de o șleahtă de pseudo-politicieni nemernici!
EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA Știți câte așa-numite servicii secrete există în...
Deschide