Editorial – Răzvan ŞTEFAN
De când cu nenorocirea din Franța, am avut parte, cu toții, de un adevărat festival lugubru al prostiei. Vârfurile părerologiei mondiale și locale s-au întrecut, care mai de care, să-și etaleze opinia. Ba cu Charlie, ba cu musulmanii, ba cu terorismul sau cu Statul Islamic. Politicienii au fost prinși în capcanele propriei logici. Factorii de decizie au refuzat să trateze sângeroasa criză doar ca pe un act criminal(care, din nefericire, s-a întâmplat). Așa a ieșit pe taraba mondială o publicație care era, de fapt, un fel de pliant, de felul celor care se dau spectatorilor intrați în sală, după ce au plătit, să vadă un anumit show. Charlie Hebdo funcționa ca o revistă cu public dedicat. Avea un tiraj de 60.000 de exemplare, ceea ce la o populație cât a Franței de 66 de milioane, nu înseamnă mare lucru: ar veni cam un exemplar la 1100 de oameni. Concret, un astfel de public, se caracterizează prin faptul că știe exact ce cumpără. Nu pot să fiu solidar cu unul care susține că “și ăia, cu ziarul lor, cam săreau calul”. Asta m-ar obliga să-i plâng pe umăr, de exemplu, și unui călugăr care, după ce a cumpărat un exemplar din Penthouse, de exemplu, s-ar simți “ofensat” de conținutul revistei. Așa și cu ofensații din Franța, musulmani, creștini, evrei, budiști și ce specii de credincioși or mai fi pe pământul pe care l-au făcut vestit Carol cel Mare, Napoleon, Voltaire, Fermat sau Cezanne. Dar avem și noi, acasă, ofensații noștri. Români “verzi” care-și dau cu părerea despre ce se întâmplă în alte zări. Nu știu de ce nu s-au simțit ofensați de România Mare, de exemplu, care nu este o publicație satirică! Publicația este plină de blasfemii la adresa unei ramuri a speciei umane, care nu-i este pe plac Tribunului. Fără să fixeze prea bine această ramură, Corneliu Vadim Tudor o definește destul de vag, cu atribute pe care le schimbă continuu: de la viermi, spermă, onaniști, vome și până la curve, jeg-uri cu ochelari … În cei peste 20 de ani de când apare, cam 50% din populația țării ar avea motive să se înscrie la “ofensați”. Ei bine, de un sfert de secol nu am avut, până acum, decât câțiva ofensați, și aceia destul de anemici – memoria colectivă nu a înregistrat vreunul… Acum, un tsunami de părerologi(care sunt, sau nu, Charlie, dar țin să sublinieze că sensibilitățile trebuie menajate), a lovit țărmul minții umane.
Mă rog, m-aș fi împăcat și cu asta, “ei cu ale lor, noi cu ai noștri”… Dar a venit bomba, sub forma unui titlu, tocmai de peste Canalul Mânecii. Iată-l: „Oxford University Press“ interzice cuvântul porc pentru a nu jigni musulmanii şi evreii. Prima oară, am spus că este o farsă. Nu este. Am aprofundat, iar rezultatul a fost tragic: e adevărat. În textul știrii găsești și explicațiile, dacă te interesează. Eu le-am citit și cotinui să cred că este vorba despre o prostie. Și, atenție, nu este vorba despre o editură pusă în situația de a retipări “Cei trei purceluși”. Nu, este vorba despre o editură științifică prestigioasă… Savanții de la Oxford au hotărât să scoată porcii, cârnații și jamboanele din toate publicațiile onorabilei instituții culturale, ca să nu-l supere pe Profet…
Acum, am lăsat totul baltă și m-am apucat de făcut bagaje. Plec. Am organizat ad-hoc o expediție cu scopul de a găsi locul în care, poate, mai există, o brumă de aur cenușiu… Așa mi s-a spus mie la școală că se numește, simbolic, inteligența.
