Proiectul cultural-educativ ,,Zestrea Tradițiilor Clujene”, la Apahida

Proiectul cultural-educativ „Zestrea Tradițiilor Clujene”, derulat de Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a ajuns din nou marți, 26 noiembrie 2019, la Școala Gimnazială „Ștefan Pascu” din Apahida.
De la ora 11.00, peste 200 de elevi, alături de cadrele didactice, au luat parte la o lecție deschisă despre meșteșugurile tradiționale, practicate de femei. Întâlnirea cu membrii proiectului, consultanții artistici Marinela Zegrean Istici și Grigore Sâmboan, a avut loc la Casa de Cultură din localitate, unde a fost prezentată activitatea C.J.C.P.C.T. Cluj și s-a vorbit despre obiceiurile și tradițiile populare din zonă.
Tinerii au urmărit și un film etnografic documentar „Suveica amintirilor” – meșteșuguri tradiționale practicate de femei, realizat de C.J.C.P.C.T. Cluj, în cadrul proiectului „Zestrea Românilor”, în parteneriat cu TVR. Elevii au fost provocați să discute pe marginea filmului prezentat, iar o parte dintre ei le-au adresat colegilor întrebări, cele mai bune răspunsuri fiind premiate cu diplome și revista „Brâul”, editată de instituția clujeană de cultură.
Întâlnirea s-a încheiat cu un moment muzical, foarte apreciat și gustat de participanți, susținut de solista profesionistă Mariana Morcan.

Recomandari

Alte Articole