Sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii clujeni

Peste 200 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate în cursul zilei de ieri, în cadrul acțiunii de prevenire a infracționalității în segmentul stradal, creșterea disciplinei în rândul participanților la traficul rutier, precum și în scopul respectării măsurilor pentru combaterea efectelor virusului Covid-19.
Polițiștii rutieri acționează în mod constant pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool la volan.
Totodată, prin activitățile derulate se urmărește descurajarea și prevenirea nerespectării regimului legal al vitezei, precum și a celorlalte prevederi referitoare la circulația pe drumurile publice.
La data de 30 iunie a.c., în a doua parte a zilei, polițiștii rutieri, de ordine publică, proximitate, sisteme de securitate privată și investigații criminale din cadrul poliției municipiului Cluj-Napoca au acționat alături de jandarmii clujeni și de polițiștii locali pe raza întregului municipiu.
În cadrul activității organizate au fost verificate în trafic circa 210 vehicule și legitimate peste 490 de persoane.
Pe parcursul activității, printre obiectivele enumerate, efectivele au realizat demersuri specifice în vederea verificării respectării prevederilor legale din domeniul imigrării.
Totodată, au fost aplicate 217 sancțiuni contravenționale, în urma abaterilor constatate pentru încălcări ale prevederilor legislative incidente normelor de conviețuire socială, circulației vehiculelor pe drumurile publice, din totalul acestora, 118 conform OUG 195/2002.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 10 permise de conducere și reținute trei certificate de înmatriculare, urmare neregulilor privind starea tehnică a autovehiculelor.
Cu titlu de exemplu
DEPISTARE INFRACȚIUNE FLAGRANTĂ
În cadrul activităților preventiv-reactive, polițiștii Secției 7 Poliție au depistat pe Calea Someșeni un conducător auto care se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul în vârstă de 68 de ani, din municipiul Cluj-Napoca a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole