Sărbătoarea Parohiei clujene Sânmarghita

Noul iconostas al Bisericii ”Sfântul Nicolae” din Parohia clujeană Sânmarghita a fost sfințit duminica aceasta. Slujba de binecuvâtare a catapetesmei și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei. În cuvântul de învățătură, pornind de la pericopa evanghelică, Mitropolitul Clujului le-a vorbit credincioșilor despre criteriile judecatii universale, despre importanța iubirii aproapelui cât și despre faptele bune sau rele, care au repercursiuni asupra omului chiar și după moarte. Răspunsurile la slujbe au fost date de Grupul vocal ”Sfântul Nectarie” al Ligii Tinerilor din municipiul Dej iar la momentul împărtășirii interpretul de muzică populară Alexandru Pugna a interpretat cateva pricesne.

La final, părintele paroh a fost hirotesit iconom stavrofor. Totodată, binefăcătorii și sprijinitorii bisericii au primit diplome de cinstire.

Pentru lucrarile binecuvantate duminica aceasta s-au ostenit credincioșii parohiei, cu sprijin din partrea Consiliului Local.

Biserica parohiei Sânmarghita a fost construită între anii 1977-1985.

Recomandari

Alte Articole