Serbări câmpeneşti la Gîrbău şi Feleacu, la acest sfârşit de săptămână

Consiliul Judeţean Cluj împreună cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj şi consilile locale ale comunelor Gîrbău şi Feleacu invită publicul iubitor de folclor duminică, 25 august, la serbările prilejuite de „Zilele fiilor satului”, manifestări care se vor desfăşura în localităţile respective.

La Gîrbău, invitatul special al serbărilor va fi cunoscutul solist de muzică populară Ionuţ Fulea. În spectacol vor evolua, de asemenea, interpreţii Amalia Codorean Chindriş, Adrian Buza, Adriana Irimieş, acompaniaţi de orchestra profesionistă „Cununa Transilvană” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj. Totodată, vor fi prezente şi ansamblurile artistice din Viştea, Turea, Ceanu Mare, Ansamblul „Nepoţii Iancului” din Mărişel, Ansamblul „Tradiţii Someşene” din Baciu şi cel din Someşeni.
La Feleacu – străvechea ctitorie a lui Ştefan cel Mare – prima ediţie a „Sărbătorii fiilor satului” se va desfăşura în zona numită „Prundărie”, aflată pe drumul spre Observatorul Astronomic. Prin organizarea acestui eveniment se reînnoadă tradiţia serbărilor câmpeneşti din comună, altădată extrem de apreciate. Tot în acest context a fost evocată posibilitatea reînfiinţării, în premieră după revoluţie, a ansamblului de dansuri populare al cărui rol va fi acela de a duce mai departe bogatele tradiţii ale comunei. La Feleacu, prima parte a manifestării va cuprinde o slujbă religioasă, un Te Deum pentru eroii locului şi un mini-turneu de fotbal cu participarea echipelor din Feleacu, Vâlcele, Aiton, Rediu, Mărtineşti şi Gheorgheni. În partea a doua a zilei se va desfăşura un consistent spectacol folcloric, invitată de onoare fiind renumita solistă de muzică populară Veta Biriş. În program vor mai evolua interpreţii Amalia Codorean Chindriş, Adrian Buza, Crina Varga-Haiduc, Sebastian Pop, acompaniaţi de orchestra „Cununa Transilvană” a C.J.C.P.C.T. Cluj şi Ansamblul de dansuri din Călăţele. După spectacolul folcloric se va desfăşura tradiţionalul „Joc la şură” şi „Balul de la Feleacu”, urmate de un foc de tabără.

             

Recomandari

Alte Articole