Soluţie pentru deblocarea crizei deşeurilor din comuna Floreşti

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, împreună cu primarul comunei Floreşti, Horea Şulea, au prezentat vineri, 10 februarie 2017, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la sediul forului administrativ judeţean, soluţia identificată şi deja pusă în aplicare în scopul rezolvării problemei deşeurilor din comuna Floreşti.
Soluţia găsită în acest caz de Consiliul Judeţean Cluj şi acceptată de Primăria Floreşti, respectiv de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Gelu Voievod”, cea mai adecvată în situaţia existentă şi conformă legislaţiei în vigoare potrivit experţilor departamentelor juridic şi de achiziţii publice din Consiliul Judeţean a fost aceea a suspendării, pentru o perioadă de maxim 90 de zile, a contractului cu actualul operator de salubritate, SC Eco Quatro Salub SA şi de încredinţare a acestui serviciu public, în urma procedurii de negociere, unei alte societăţi comerciale care deţine capacitatea de a gestiona eficient problema deşeurilor. Fiind vorba despre o decizie temporară impusă de o situaţie excepţională, la finalul acestei perioade colectarea deşeurilor va reveni fie SC Eco Quatro Salub SA, dacă va reuşi să se doteze şi reorganizeze în acest scop, fie unui alt operator economic ce urmează a fi desemnat prin licitaţie.
Soluţia identificată în acest fel a fost deja aprobată atât de către Adunarea Generală a Acţionarilor A.D.I. „Gelu Voievod”, asociaţie din care fac parte primăriile comunelor Floreşti, Gilău, Căpuşu Mare şi Măguri Răcătău, cât şi în plenul consiliului local Floreşti care a luat această decizie cu unanimitate de voturi.
Astfel, în urma procedurii de negociere derulate cu patru operatori economici de profil, decizia luată de Primăria Floreşti în după amiaza zilei de joi, 9 februarie a.c. a fost aceea de încredinţare temporară a serviciului public de salubritate către firma SC Strict Prest SRL. Se impune a fi menţionat în acest context faptul că preţul rezultat în urma acestei negocieri, de 310 lei/tonă fără TVA, include taxa specială de 80 lei/tonă instituită de Ministerul Mediului începând cu 1 ianuarie 2017, taxă percepută pentru deşeurile depozitate în rampă. Ca o consecinţă directă şi favorabilă a acestui fapt, preţul plătit de către floreşeteni, de 8 lei/persoană, va rămâne nemodificat, nefiind necesară majorarea acestuia.
Urmare a hotărârii astfel luate, în dimineaţa zilei de vineri, 10 februarie 2017, un număr de 15 utilaje aparţinând firmei Strict Prest SRL au început deja colectarea deşeurilor celor aproape 46 de mii de floreşteni. În acelaşi timp, începând chiar de luni se va trece la respectarea programului de ridicare şi transport la rampa de gunoi a deşeurilor, în paralel cu o reanalizare a situaţiei şi cu o mărire a frecvenţei de ridicare în zonele în care s-a constatat că se depozitează cantităţi mult mai mari de deşeuri sau în care punctele gospodăreşti sunt subdimensionate.
„Mă bucur că am putut contribui la găsirea acestei soluţii, singura care era, de altfel, atât înţeleaptă cât şi pe deplin conformă legislaţiei în vigoare. Ea vine la finalul unei perioade în care împreună cu funcţionarii departamentelor juridic şi de achiziţii din Consiliul Judeţean am analizat în amănunt situaţia contractuală existentă, procedurile legale şi implicaţiile fiecărei posibile soluţii în parte. În plus, nu trebuie uitat faptul că ea a fost impusă de o situaţie cu adevărat excepţională, respectiv de situaţia gravă şi persistentă generată de incapacitatea operatorului de salubritate de a-şi îndeplini obligaţiile asumate” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.
În perioada următoare tariful pentru serviciul de salubritate urmează a fi transformat într-o taxă ce va fi încasată de către Primăria Floreşti de la toate persoanele din comună, numărul acestora urmând a fi declarat pe proprie răspundere de către fiecare proprietar de unitate locativă. În acest fel, costul acestui serviciu va fi suportat, aşa după cum prevede, de altfel, legislaţia în vigoare, de către toţi cei care beneficiază de acesta, fără a se pune în vreun fel problema să fie alocate niciun fel de fonduri publice în acest scop.

Recomandari

Alte Articole