După Deva – 28 aprilie, Alba Iulia – 7 mai, Mediaș – 14 mai, Gherla – 21 mai, Câmpia Turzii – 4 iunie, Dej – 18 iunie, Florești – 2 iulie, 9 iulie –Sibiu, Timișoara a figurat pe 16 iulie 2017 ca ultima destinație în cadrul turneului național organizat de Asociația „Produs de Cluj”, entitate aflată în subordinea forului administrativ județean, înainte de spectacolul de încheiere, care va avea loc pe 17 septembrie a.c. la Cluj-Napoca. Pe tot parcursul turneului, la manifestările oferite de către clujeni au fost prezenți soliști de marcă și ansambluri folclorice de pe raza județului, practic tot ce are Clujul mai valoros, precum și zeci de meșteri și producători populari care și-au prezentat spre vânzare obiecte lucrate de ei sau produse tradiționale prelucrate în propria gospodărie.
În cadrul spectacolelor, Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj, instituție de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, a avut onoarea, ca de fiecare dată, în cea de-a treia zi a manifestărilor Asociației „Produs de Cluj”, să susțină împreună cu talentații săi artiști spectacole consistente de muzică și joc popular și, totodată, să prezinte lucrări care au fost incluse în Expoziția itinerantă „Clujul – orașul comoară”, un alt proiect de succes al Școlii de Arte, testat în numeroase orașe ale tarii, dar și dincolo de graniță.
Turneul a constituit, practic, pentru instituția de cultură clujeană o șansă extraordinară de promovare a valorilor județului nostru, alături de cele selectate de Asociația „Produs de Cluj” pentru a performa pe parcursul turneului. Astfel, toate spectacolele sale au avut o durată de peste patru ore, ocupând agenda unei întregi zile, întotdeauna cea de-a treia a manifestării. S-au întrecut pe sine cu acest prilej cunoscuții interpreți vocali și, totodată, experți ai Școlii de Arte – Ioan Dordoi, Felix Gălan, Ana Strîmturean, Claudiu Ciotleuş şi Denisa Bonţe, iar Orchestra „Vatră de Dor”, dirijată de expert Iancu Pop şi directorul adjunct al instituției, Marius Moldovan, i-a acompaniat cu mult talent și pricepere.
De asemenea, orchestra a acompaniat și zecile de cursanți ai claselor de canto muzică populară ale școlii, pregătiți de dascălii și soliștii mai-sus menționați, care au susținut recitaluri consistente, dovedind că progresează de la un spectacol la altul. Au performat încântător și dansatorii ansamblului Folcloric „Vatră de Dor”, instruiți de expertul Viorel Dragomir, echipați în cele patru rânduri de costume populare din patru zone folclorice distincte ale județului, confecționate manual de către renumitul meșter popular Elvira Gavriş, academician al artelor tradiționale.
Vom face, în mod special, o referire la evenimentele de la Sibiu din 9 iulie și de la Timișoara din 16 iulie a.c. datorită semnificației speciale a relațiilor pe care le-au avut, de-a lungul anilor, cele două orașe, cu municipiul Cluj-Napoca. Astfel, la Sibiu, pe lângă momentele de folclor ale clujenilor de la Școala de Arte, printre care și magicul microrecital, la taragot, al decanului de vârstă al ansamblului, Vasile Chiorean, publicul a apreciat la superlativ valoarea fanfarei Școlii Populare de Arte, dirijată de Flaviu Mogoşan. Cât despre spectacolul de la Timișoara, acesta a reprezentat o culme greu de atins de acum încolo, datorită numărului mare de spectatori, câteva mii, și a entuziasmului acestora provenind, se pare, din vechea dragoste a bănățenilor pentru clujeni.
Peste 6.800 de părinți au apelat serviciul ALOPEDI în primul semestru
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, împreună cu reprezentanții Spitalului...
Deschide