Târgul de Economie Socială “Clujul Inclusiv” se desfășoară în perioada 30 septembrie-1 octombrie

Clujenii sunt așteptați în perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2016 la Târgul de Economie Socială “Clujul Inclusiv”, unde vor fi expuse spre vânzare produse realizate de persoane din categorii defavorizate. Târgul adună organizații și asociații din România a căror activitate principală este integrarea socială a persoanelor cu dizabilități, tineri din centre de plasament, persoane din centre de zi ori aflate în închisoare.

Târgul de Economie Socială “Clujul Inclusiv!”, ediția a 3-a se va desfăşura în sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului nr. 21, Cluj-Napoca, de vineri, 30 septembrie, până sâmbătă 1 octombrie 2016, în intervalul orar 10.00-18.00. Intrarea este liberă!

Deschiderea oficială va avea loc vineri, 30 septembrie 2016 la ora 12:00.

Reprezentanţii a peste 20 de organizaţii non-guvernamentale, instituţii sau societăţi economice îşi vor expune, confecționa la fața locului şi comercializa produsele proprii. Este o ocazie unică să cunoaşteţi activitatea acestora, dar şi să cumpăraţi produse hand-made realizate de persoane aparţinând grupurilor vulnerabile din România.

Cumpărând produsele expozanților veți ajuta copii, tineri și familii aparținând grupurilor vulnerabile să depășească dificultățile prin care trec și veți sprijini dezvoltarea organizațiilor care le oferă sprijin.

Veniturile din vânzarea produselor sunt direcționate către cheltuielile din organizațiile expozante și reprezintă o sursă de venit pentru beneficiarii acestora.

Evenimentul este organizat in cadrul proiectului Clujul Inclusiv!, proiect realizat si sustinut de Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare si Incluziune Sociala in colaborare cu Municipiul Cluj-Napoca.

Recomandari

Alte Articole