În Monitorul Oficial nr. 796/2017 a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 720/2017 prin care Guvernul a aprobat înscrierea terenului în suprafață de 14,3064 hectare, situat în localitatea Florești, strada Avram Iancu nr. 370 – 374, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea lui în administrarea Ministerului Sănătății în scopul construirii Spitalului Regional de Urgență Cluj.
„Este o etapă extrem de importantă în procesul de edificare a viitorului Spital Regional de Urgență pentru care ne luptăm de atâția ani. Ea vine la finalul unei proceduri complexe în urma căreia am transmis Guvernului un teren cu o situație juridică pe deplin clarificată și fără niciun fel de probleme juridice, ideal pentru a se construi pe el din punct de vedere al amplasării, planeității și accesului la utilități” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Potrivit prevederilor hotărârii de guvern, predarea-preluarea terenului cu o valoare de inventar de 25.760.295 lei se va face în termen de 30 de zile, în baza unui protocol ce urmează a fi încheiat în acest sens între Consiliul Județean Cluj și Ministerul Sănătății.
Pentru a se putea ajunge în această etapă finală, Consiliul Județean a derulat o procedură laborioasă prin intermediul căreia a dezmembrat terenul în cauză și s-a ocupat de evaluarea suprafeței care se transmite în vederea construirii spitalului, comunicând raportul de evaluare Ministerului Sănătății. Totodată, a adoptat hotărârea 167/26.07.2017 de modificare a HCJ nr. 258/29.11.2016 prin care terenul a fost transferat din domeniul public al județului Cluj în domeniul public al Statului Român. Ulterior, Consiliul Județean a acționat pentru înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra terenului Statului Român și a întreprins demersurile necesare în vederea casării și, respectiv demolării construcțiilor dezafectate existente pe terenul în cauză.
Pas înainte pentru înființarea Compartimentului de Primiri Urgențe de Specialitate la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de...
Deschide