Consiliul Județean Cluj a obținut omologarea a încă cinci trasee turistice din zona Masivului Vlădeasa, una dintre cele mai frecventate destinații din județ. În acest fel, Clujul are omologate toate cele 59 de trasee turistice montane. Marea majoritate a acestora au primit omologarea pe parcursul anilor 2021 și 2022.
Certificatele de omologare pentru ultimele cinci trasee au fost emise de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, în baza documentației elaborate de forul administrativ județean împreună cu Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și Asociația Salvamont Vlădeasa.
Aceste trasee sunt:
• Mina Valea Seacă – Boaică – Intersecția cu Circuitul mic al Vlădesei (triunghi galben);
• Săcuieu – Arborele Sequoia – Piatra Stănișorului (triunghi galben);
• Valea Ordângușa – Sat Rogojel – Poiana Frânturilor – Cabana Vlădeasa (banda albastră);
• Refugiul Salvamont Răchițele – Șaua Lespezi – Dealul Măcrișului – Valea Stanciului – Cascada Vălul Miresei – Refugiul Salvamont Răchițele (punct roșu);
• Cabana Vlădeasa – Șaua între munți – Valea Nimăiasa – Vârful Micău – Piatra Tâlharului (banda albastră).
În ceea ce privește situația traseelor turistice din județ, pe zone, aceasta se prezintă astfel:
• Zona Cheile Turzii, Cheile Turenilor, Trascăul de Nord – 12 trasee omologate;
• Zona Băișoara – Muntele Mare – 7 trasee omologate;
• Zona Munții Gilăului – 6 trasee omologate;
• Zona Făget – Feleac – 6 trasee omologate;
• Zona Mărișel – 2 trasee omologate;
• Zona Tarnița – 3 trasee omologate;
• Zona Beliș – 3 trasee omologate;
• Zona Masivului Negreni – 4 trasee omologate;
• Zona Masivului Vlădeasa – 16 trasee omologate.