Lucrările la monumentul istoric Turnul Pompierilor au fost finalizate. Prin acest proiect cu finanțare europeană obiectivul va fi redeschis pentru clujeni și introdus în circuitul turistic, atât ca punct de belvedere, precum și ca spațiu dedicat evenimentelor culturale.
Clădirea proaspăt reabilitată este inclusă în lista monumentelor istorice din România. Proiectul câștigător a fost selectat în urma concursului internațional de soluții „Turnul celor trei vârste” organizat de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România.
Prin măsurile de restaurare ale turnului s-au pus în valoare următoarele elemente de patrimoniu existente:
– suprafețele originale ale zidăriei și finisajelor turnului medieval;
– detaliile de piatră cioplită ale turnului medieval, mai ales gurile de tragere și ancadramentele;
– înscrisurile și desenele de epocă pe suprafața pereților;
– porțiunea drumului de strajă a fost reabilitată astfel încât să se adapteze refuncționalizarea accesului și circulației istorice la cerințele de astăzi;
– au fost puse în valoare golurile laterale din interiorul turnului.
– s-a înlocuit piramida de sticlă cu un nou segment alcătuit din două nivele, unul închis cu sticlă și unul deschis, care permite accesul publicului și vizualizarea unei panorame de 360° asupra orașului.
– pentru ușurarea accesibilității vizitatorilor în turn inclusiv a persoanelor cu dizabilități s-a montat un ascensor de persoane, alături de o nouă scară de vizitare.
Traseul de vizitare este gândit să se realizeze prin intermediul unui ascensor de persoane, care accesează partea superioară a turnului, de unde se poate coborî la nivelele inferioare prin intermediul unei scări nou propuse, parcurgându-se în acest fel etapele istorice ale turnului.
În prezent se derulează procedurile de recepție și se lucrează la digitizarea obiectivului de patrimoniu / conservarea digitală, utilizând scanare laser 3D. Accesibilizarea online și conservarea digitală sunt între recomandările Comisiei Europene pentru monumentele istorice.
Peste 6.800 de părinți au apelat serviciul ALOPEDI în primul semestru
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, împreună cu reprezentanții Spitalului...
Deschide