Luni, 11 octombrie 2021, Cluj Arena, stadionul emblemă al Clujului și al întregii Transilvanii, a aniversat un deceniu de la momentul găzduirii primei competiții sportive.
În meciul inaugural, în prezența unui număr impresionant de fani, pe arena ultramodernă edificată de la zero de Consiliul Județean Cluj, echipa de fotbal Universitatea Cluj i-a întâlnit pe rușii de la Kuban Krasnodar.
Infrastructura de care dispune Cluj Arena, etichetat cu standardul Elite, a făcut posibilă, în cei zece ani de la înființare, desfășurarea unor regaluri fotbalistice precum meciul dintre Generația de Aur a României și legendele Barcelonei dar și cele ale tricolorilor cu reprezentativele din Spania, Chile, Danemarca sau Muntenegru.
Aceste evenimente se adaugă altor importante întreceri sportive derulate pe stadionul clujean, respectiv Campionatul European de Atletism pe Echipe, Campionatul Balcanic de Atletism pentru Seniori, Campionatul Balcanic de Atletism pentru Juniori 1, Campionatele Internaționale de Atletism ale României „Iolanda Balaş Soter”, Campionatul Național de Atletism, Maratonul Internațional Cluj-Napoca ș.a..
Pe lângă destinația sportivă a arenei clujene, aceasta s-a dovedit a fi cadrul ideal și pentru organizarea festivalului Untold, Forza ZU și a altor concerte susținute de formații și artiști din țară și străinătate: Scorpions, Smokie, Roxette, Deep Purple, UB40, Dream Theater, Andrea Bocelli, Depeche Mode ș.a. Toate acestea au contribuit esențial la creșterea atractivității culturale și turistice a întregului județ.
Pas înainte pentru înființarea Compartimentului de Primiri Urgențe de Specialitate la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de...
Deschide