Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj – Compartiment Adopții și Post-Adopții, a celebrat în cadrul Complexului hotelier Univers „T” Ziua Națională a Adopției 2022.
Evenimentul, la care au participat cca. 250 de familii cu copii adoptați, a constituit un prilej deosebit de reîntâlnire și celebrare a acestui act nobil, de suflet, numit ADOPȚIA!
„În cele câteva ore de sărbătoare, copiii au avut parte de un adevărat spectacol, aceștia fiind fermecați de prezența unui magician, a unui număr cu experimente științifice, de pictură pe față, colțișor pentru lectură și desenat, poze instant în familie, etc. De asemenea, o tânără solistă adoptată, alături de copii proveniți din sistemul de protecție, i-au încântat pe cei prezenți cu numere de muzică și dans. La final, o tânără majoră și-a prezentat propria adopție, văzută prin ochi de copil”, informează reprezentanții CJ Cluj.