Ziua Internaţională a Copilului la DGASPC Cluj

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Cluj, instituţie publică de interes judeţean care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, sărbătoreşte şi în acest an Ziua Internaţională a Copilului – 1 iunie, printr-o serie de activităţi specifice dedicate celor mici.
,,Ziua de 1 iunie constituie cel mai bun prilej pentru a celebra copilăria şi pe copii, pentru a aduce bucurie şi zâmbete pe feţele lor, această etapă a vieţii reprezentând o lume aparte, plină de lumină şi de armonie. Doresc, pe această cale, să urez tuturor copiilor ,,La mulţi ani!” şi să aibă parte de zile frumoase şi fericite”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.
Astfel, începând de marţi, 30 mai 2017, vor fi derulate o serie de evenimente ce vor marca această zi specială, dedicate copiilor, familiilor, copiilor ocrotiţi în centrele maternale, în centrele de zi, reţeaua de asistenţă maternală şi în sistem rezidenţial din subordinea instituţiei, activităţi ce vor continua până luni, 5 iunie 2017.
Pe durata acestor zile de sărbătoare, copiii ocrotiţi în alternative de tip familial şi rezidenţial vor fi implicaţi într-o multitudine de activităţi, printre care ieşiri în natură la Cheile Turzii, Cheile Copăceni, pădurea Hoia, la parcuri de aventură, mese festive, minispectacole de dans, scenete de teatru, întreceri sportive, audiţii muzicale, jocuri tematice în aer liber, realizarea de colaje, picturi, expoziţii cu desene tematice ale copiilor.
De asemenea, cei mici vor participa la sesiuni de vizite ghidate la Departamentele Facultăţii de Medicină Veterinară, Muzeul Universităţii de Şţiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, expoziţii de animale exotice, plimbări cu câini-ghid, exerciţii şi jocuri, plimbări cu câini husky, vizitare Colţurile Cunoaşterii (Colţul Vivariului, Colţul Muzeului Zooologic) al Universităţii Babeş Bolyai.

Recomandari

Alte Articole