Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a semnat autorizația de construire în vederea executării de către Compania de Apă Someș S.A. a lucrărilor de alimentare cu apă în satul Boju, comuna Cojocna, județul Cluj.
Situată la aproximativ 20 de km de municipiul Cluj-Napoca, localitatea Boju deține în prezent un sistem local de alimentare cu apă care asigură necesarul de apă doar pentru o parte dintre locuitori. Apa provenită din surse locale este stocată într-un rezervor de înmagazinare subdimensionat, din care este transportată gravitațional prin conductele existente doar spre o parte a localității. Din aceste considerente, la nivelul Consiliului Județean și al Companiei de Apă Someș s-a luat decizia remedierii acestei situații prin realizarea unui sistem centralizat de alimentare cu apă, prin extinderea sistemului zonal Cluj, respectiv prin extinderea sistemului existent în localitatea Pata, comuna Apahida.
„Mă bucur să pot anunța locuitorii acestei localități din proximitatea municipiului reședință de județ că apa potabilă, un element esențial ce ține de civilizație și de o viață normală, nu va mai fi în curând o problemă. Desigur, obiectivul nostru este acela de extindere continuă a rețelelor, astfel încât nu peste mult timp să nu mai existe nicio localitate clujeană care să nu beneficieze de rețea de alimentare cu apă potabilă”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Noul sistem de alimentare cu apă din satul Boju va fi astfel prevăzut și dimensionat încât să asigure distribuirea apei potabile la toți locuitorii, la parametri de cantitate și calitate corespunzători normelor europene în vigoare. În concret, sistemul va include o conductă de transport a apei între localitățile Pata și Boju în lungime totală de 2.930 metri, un rezervor de înmagazinare nou care va prelua apa transportată cu un volum maxim de 100 de mc, dimensionat corespunzător și amplasat la o cotă care să permită alimentarea gravitațională cu apă a tuturor consumatorilor, o rețea de distribuție către consumatorii finali în lungime totală de 5.392 metri și o stație de pompare.
Lucrările, în valoare totală de 1.856.995 lei, vor fi executate de Operatorul Regional Compania de Apă Someș SA, societate la care Consiliul Județean Cluj este acționar majoritar, și se vor desfășura pe o durată de maximum 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Peste 6.800 de părinți au apelat serviciul ALOPEDI în primul semestru
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, împreună cu reprezentanții Spitalului...
Deschide