Pas înainte pentru înființarea Compartimentului de Primiri Urgențe de Specialitate la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre care vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei constând în modernizarea Camerei de Gardă în vederea transformării în Compartiment de Primiri Urgenţe de Specialitate la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase.
 
 Prin intermediul proiectului vor fi realizate
lucrări de compartimentare,
reparații și modernizări ale finisajelor interioare,
înlocuirea tâmplăriilor interioare/exterioare,
modernizarea instalațiilor sanitare, termice și electrice,
reorganizarea spațiilor interioare și
dotarea acestora în acord cu funcțiunea propusă și normativele în vigoare.
Valoarea totală a investiţiei este de 3.912.910 lei, cu TVA inclus, finanțarea fiind asigurată din bugetul judeţului Cluj, începând cu anul 2024, şi din alte surse constituite potrivit legii.
 În cadrul proximei ședințe ordinare, forul administrativ județean va dezbate proiectul de hotărâre care vizează, inclusiv, suplimentarea bugetului pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase cu suma de 2.000.000 de lei. Banii alocați din bugetul Consiliului Județean Cluj vor fi utilizați pentru modernizarea Camerei de Gardă în vederea transformării în Compartiment de Primiri Urgențe de Specialitate.

Recomandari

Alte Articole