Ora Pământului, marcată de Consiliul Judeţean Cluj

Consiliul Judeţean Cluj se alătură şi în acest an campaniei internaţionale „Ora Pământului”, prin care oameni, organizaţii, companii şi instituţii publice de pe întreg Globul fac un apel de conştientizare asupra nevoii de a economisi resursele mediului înconjurător.
Acţiunea va avea loc sâmbătă, 24 martie 2018, începând cu ora 20.30 şi va fi marcată de Consiliul Judeţean prin mai multe iniţiative dedicate în mod special celebrării acestui eveniment. Astfel, în ceea ce priveşte sediul instituţiei situat pe Calea Dorobanţilor nr. 106, Consiliul Judeţean va renunţa la iluminarea acestuia în respectivul interval de timp, prin sistarea iluminării ambientale exterioare. Totodată, între orele 20.30 şi 21.30, clădirile tuturor instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean, exceptând cele în care se desfăşoară activităţi care presupun existenţa unui consum de electricitate neîntrerupt, cum sunt unităţile spitaliceşti, vor reduce la maxim sau chiar vor sista folosirea energiei electrice.
Tot în acest context, angajaţii Consiliului Judeţean Cluj şi ai entităților din subordine – instituţii şi servicii publice de interes judeţean, regii autonome, societăţi comerciale, unităţi de învăţământ special, instituţii de cultură etc – vor fi îndemnaţi să stingă luminile din locuinţele personale şi să tragă astfel un semnal de alarmă cu privire la efectele grave pe care le comportă adesea o evoluţie mult prea rapidă şi, de multe ori, iresponsabilă, care nu ţine cont de realităţi şi de necesitatea protejării şi conservării mediului înconjurător.
„Principalul îndemn pe care îl adresez tuturor clujenilor este acela de a se alătura, și de această dată, campaniei internaționale Ora Pământului și de a stinge, timp de o oră, toate becurile din locuințe. Totodată, recomand scoaterea din priză a aparaturii și a echipamentelor deoarece este important să marcăm în mod corespunzător acest eveniment ecologic, să conștientizăm adevărata lui importanță și să tragem un semnal de alarmă cu privire la necesitatea protejării resurselor limitate și a mediului ce ne înconjoară” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Recomandari

Alte Articole