Purtătorul de cuvânt al Guvernului până deunăzi, Andrei Zaharescu, a fost numit consul general la Cape Town în Africa de Sud. În perioada următoare, activitatea de comunicare de la Guvern, va fi coordonată de consilierul premierului Mirel Palada, lucru pe care l-a şi confirmat Victor Ponta.
Theodor Mirel Palada, noul purtător de cuvânt al Guvernului, este de profesie sociolog şi, totodată, fondatorul şi directorul general al Companiei de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB), sondaj de casă al lui Dan Voiculescu.
În luna septembrie, Theodor Mirel Palada a fost numit de premierul Ponta consilier de stat pentru strategii guvernamentale. Decizia a fost anunţată de însuşi şeful Executivului, care posta pe Facebook la acea dată: „Ne bucurăm să-l avem alături de noi, începând de azi, pe Mirel Palada, care ne va ajuta în zona strategiilor guvernamentale. Mult succes!”.
Andrei Zaharescu fusese numit purtător de cuvânt al Guvernului în luna mai a anului trecut, imediat după instalarea Guvernului USL. Vineri, a avut loc schimbul de ştafetă dintre cei doi – Andrei Nicolae Zaharescu i-a făcut loc actualului, Theodor Mirel Palada. De fapt, acest „măscărici” cu faţă de intelectual Andrei Zaharescu, a fost prezentator de ştiri la Antena1, una din televiziunile de casă ale „varanului”, mogulul Voiculescu, iar din luna mai 2012 a fost ales de Victor Ponta ca purtător de cuvânt, poziţie în care a făcut o serie de gafe.
Deşi s-a remarcat prin nenumărate bâlbe, şi fără pic de jenă că nu ştie să răspundă la întrebări, totuşi, şeful Executivului, Ponta, l-a recomandat pe Zaharescu şi i-a oferit postul de consul general la Cape Town. În ziua lucrătoare de vineri, Ponta i-a „aburit” şi de această dată pe ziariştii prezenţi la Palatul Vitoria, spunând despre Zaharescu, că poate să reprezinte foarte bine interesele economice ale României, deşi acolo nu este o comunitate mare de români. Păi, cum dracu să reprezinte interesele economice, când această „arătare” de om, care n-a făcut decât „prezenţa” la guvern, n-a ştiut într-un an şi jumătate să răspundă la cele mai elementare întrebări?!! Aşa poamă şi-a ales şeful guvernului, or i-a fost impusă de către cei care conduc guvernul din culise?!! Normal, că n-a ştiut să răspundă la întrebări, că doar la guvern n-a avut prompter de pe care să citească, totul de-a gata, mură ‘n gură, altfel, se descurca de minune… Dar să nu fie ‘n măsură să răspundă la o întrebare simplă?!!! Chiar aşa domnule premier?!!!!
Evident c-a fost uns cu aşa o funcţie Zaharescu, doar doar se scapă de el cumva Ponta, şi l-a trimis tocmai în capătul lumii, că era prea de tot să-l dea afară, fiind una din slugile care-i cânta ‘n strună şi-l menajau pe la posturile tv ale „varanului” Voiculescu.
Aşadar, cireaşa de pe tortul zilei de vineri, a venit de la Cape Town. Cum e mă’ să fii bâlbâitul guvernului, e clar, în calitatea asta nimeni nu-l v-a bate niciodată pe Andrei Zaharescu. L-a trimis Ponta, exact la nouă mii de kilometri. Omu a fost revalorizat, aşa cum şi merita, poate ţineţi minte, vă reamintesc, că nu ştia să răspundă la nicio întrebare adresată de jurnaliştii prezenţi la Palatul Victoria. Era clar că aici zilele lui erau numărate, stătea pe un butoi cu pulbere, ce sens avea?! La Cape Town nimic niciodată nu ai de făcut, nici măcar nu te dezavantajează fusul orar, diferenţa este doar de o oră faţă de Bucuresţi, adică cu o oră în urma noastră. Şi temperatura este aproximativ aceeaşi. Mergeţi cât mai repede în Cape Town să n-aveţi probleme şi s-ajungeţi în condiţii normale. Cred că o să vă duceţi peste Amsterdam, business class, evident, o să le ‘nebuniţi şi pe ălea cu câte solicitări aveţi, că acuma sunteţi consul, normal că n-o să staţi acolo la un simplu păhărel de suc cu portocale, o să beţi mult, o să mâncaţi bine. O să fie un zbor memorabil, plin de reviste, de cărţi, de genţi diplomat , plin de discuţii cu alte doamne distinse, care se duc şi ele la business class spre Cape Town, v-a fi remarcabil. O să traversaţi la 10,11 kilometri altitudine toată Africa domnu’ Zaharescu.
Sunt câteva repere de vizitat, sigur cu binoclu din avion, poate faceţi şi fotografii, sper să nu dormiţi tot zborul, sunt multe chestii de văzut. O să treceţi peste Mediterană, o să vedeţi Sahara, zonele ălea nenorocite de prin Ciad, Niger, toată jungla lui Ion Ţiriac, Congo, Africa australă de pe acolo. Spre sfârşit, o să se mai zgâlţâie p-acolo că asta e, sunt nişte vânturi puternice, o s-ajungeţi în Capte Town, o să străbateţi toată Africa de Sud, Cape Town este acolo jos la cele două oceane. Dimineaţa o să vă bronzaţi la Oceanul Atlantic şi după amiază la Oceanul Indian. Dacă v-aş fi întrebat asta cât aţi fost purtătorul de cuvânt al Guvernului, la ce oceane se scaldă oraşul Cape Town?! Nu cred c-aţi fi ştiut, da’ nici nu vă trebuia. La ce-ţi trebuia?! Acuma dacă tot te duci acolo, bănuiesc c-o să le ştii până la urmă.
Fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, Andrei Zaharescu, (nu ştiu să vă răspund la această întrebare, nu cunosc), de tot rahatul mă’ oameni buni, a fost numit în luna mai a acestui an, şi în Consiliul de Administraţie al E.On Gaz Distribuţie SA cu toate că, nu avea nicio pregătire în domeniu.
Astfel, jurnalistul Cătălin Prisacariu dezvăluie pe blogul personal, cum de altfel, am văzut cu toţii la momentul respectiv. Conform informaţiilor furnizate de compania E.On Gaz şi publicate în Monitorul Oficial, Adunarea Generală a Acţionarilor a companiei, reunită în şedinţa din 27 mai 2013, a decis numirea lui Andrei Nicolae Zaharescu în Consiliul de Administraţie, ca urmare a propunerii venite din partea Ministerului Economiei, mandatul său fiind de patru ani. Jurnalistul mai scria atunci, că ministrul Economiei de la acea vreme, Varujan Vosganian, ar fi spus că nu a cerut niciodată numirea lui Zaharescu, propunerea fiind făcută de ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă (PSD). Probabil că fostul ministru penal, Vosganian care acum dă cu subsemnatul pe la DNA, şi-o fi dat seama de abilităţile pe care le are această prezenţă bărbătească, desigur, e vorba de Zaharescu.
Dragi conaţionali, sperăm să se descurce mai bine acolo, pentru că, vă reamintim, atâta vreme cât a stat la Guvern n-a reuşit să clarifice nicio problemă, s-a prezentat fără să fie documentat, şi a reuşit performanţa de a se contrazice singur.
Alertă cu bombă la o școală din Cluj. A fost alarmă falsă
Administratorul unității școlare a anunțat Poliția după ce au...
Deschide