Tabără de sporturi montane pentru copii, la Moara de Pădure

Circa 40 de copii de la Casa de Copii Sfântul Onufrie, Casa de copii Filantropia Alba și unitățile de tip maternal Turda au participat, la Centrul de Vacanță Moara de Pădure din comuna Băișoara, la tabăra de inițire în sporturi montane, în cadrul proiectului ”ACTIVI la Munte”.
Împărțiți în mai multe grupe, copiii au luat parte la ateliere sportive specifice de escaladă pe panou artificial, tiroliană și parcurgerea traseelor din parcul de corzi.
Acțiunea a fost organizată de Asociația Activ pentru Tine, alături de partenerii Organizația de Caritate Eco-Phoenix și Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj din subordinea Consiliului Județean Cluj.
Aceasta a avut ca scop
– dezvoltarea personală a copiilor prin creșterea încrederii în sine, dezvoltarea spiritului de echipă,
sporirea nivelului de cunoaștere și înțelegere a normelor de conduită montană, precum și
cultivarea dragostei față de munte și natură.
Pe parcursul ultimilor ani, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj s-a implicat constant și în activitățile ale căror beneficiari sunt copiii cu nevoi speciale, fie că este vorba despre Tabăra de escaladă și sporturi montane pentru elevii Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca, desfășurată tot la Moara de Pădure, de
organizarea turelor de cățărat în Cheile Turzii pentru elevii aceluiași liceu ori de Taberele de schi organizate la Buscat, de către Asociația Caiac Smile, în beneficiul persoanelor cu dizabilități.

Recomandari

Alte Articole