A fost finalizată o nouă acțiune de refacere a celei mai frumoase magistrale din Munții Apuseni

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj anunță iubitorii de munte și drumeții că a fost finalizată cea de-a doua acțiune de refacere a marcajelor de pe traseul magistralei turistice Stațiunea Muntele Băișorii – Muntele Mare – Balomireasa – Șaua Ursoaia (banda roșie). Evenimentul s-a desfășurat la inițiativa Clubului Alpin Român Secția Universitară Cluj, a Asociației Ecouri Verzi și a programului de voluntariat Potecătorii, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj prin Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj.
Astfel, circa 20 de voluntari din partea organizatorilor, împreună cu salvamontiștii clujeni, au refăcut marcajele pe sectorul magistralei cuprins între Șaua Ursoaia și Vârful Petreasa, pe o distanță de aproximativ opt kilometri. De asemenea, pe traseul menționat au fost instalați circa 10 stâlpi metalici cu marcaje, confecționați anterior acțiunii de către angajații și voluntarii Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, iar arborii cu marcaje au fost toaletați pentru vizibilitatea semnelor.
Acțiunea de refacere a magistralei va continua, în aceeași formulă, în weekend-ul care urmează, cu perspectiva de a finaliza întregul traseu până la căderea primei zăpezi.
Magistrala este considerată drept unul dintre cele mai frumoase trasee montane ale Munților Apuseni, este traseul de creastă de pe Muntele Mare, merge pe limita dintre județele Cluj și Alba și face legătura între Stațiunea Muntele Băișorii și Munții Bihor (Șaua Ursoaia).

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole