Bărbat reținut de polițiștii din Turda pentru tâlhărie și amenințare

La data de 10 februarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Turda au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 34 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor unei tâlhării dintr-un magazin.

În fapt, la data de 21 ianuarie a.c., bărbatul domiciliat pe raza orașului Oțelu Roșu, din județul Caraș Severin, ar fi sustras băuturi alcoolice dintr-o societate comercială situată pe raza municipiului Turda, cauzând un prejudiciu de circa 100 lei. Pentru a-și asigura scăparea, acesta ar fi amenințat cu acte de violență personalul de serviciu al societății.

Prejudiciul a fost recuperat.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și amenințare, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

Recomandari

Alte Articole