Câmpia Turzii: Centrul de Zi pentru Vârstnici celebrează Ziua Internaţională a PersoanelorVârstnice

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice se sărbătoreşte în fiecare an în data de 1 octombrie şi este un moment dedicat omagierii celor care, din urmă, au contribuit la dezvoltarea şi progresul societăţii. Cu acest prilej, Primăria Municipiului Câmpia Turzii, prin Centrul pentru Persoane Vârstnice, organizează o serie de activităţi pentru persoanele de vârsta a 3 a din comunitatea noastră.
Beneficiarii Centrului de zi vor fi aniversaţi luni, 3 octombrie 2016, începând cu ora 17. 00, într-un cadru festiv la Restaurantul Moara cu Noroc, unde îi aşteaptă o seară cu momente artistice susţinute de interpreţi precum Magda Puskas şi Aurica Rus Corşeu, dar şi de ansambluri de dansuri din localitate.
La finalul serii, persoanele vârstnice vor avea parte de concursuri cu premii.
Centrul de Zi şi Centrul care acordă Asistenţă şi Îngrijire la Domiciliu pentru Persoane Vârstnice este un serviciu specializat din cadrul Primăriei Câmpia Turzii aflat sub coordonarea Serviciului Public Local de Asistență Socială şi oferă servicii socio-medicale de îngrijire, asistenţă şi recuperare medicală.

Recomandari

Alte Articole