Ierarhii greco-catolici doresc să introducă în circuitul turistic cripta de sub catedrala „Schimbarea la Față”. Acest lucru nu se va întâmpla însă decât peste aproximativ doi ani, în funcție de posibilitățile financiare ale Episcopiei de Cluj-Gherla, a explicat preotul Teodor Lazăr, parohul bisericii.
„Intenționăm să o dăm în folosință pentru turiștii care vin să viziteze biserica. În principal ne adresăm turiștilor maghiari, deoarece aceștia vin în număr mare, însoțiți de ghizi, care le explică ce este de văzut. Am observat că au un tipar anume de vizitare a orașului, vizând monumentele amprentate de cultura lor, printre care și biserica noastră”, mai spune preotul Lazăr. De altfel, majoritatea celor îngropați în cripta de sub biserică sunt maghiari sau români maghiarizați.
Povestea criptei este, în sine, suficient de interesantă pentru a stârni curiozitatea turiștilor. Cripta a fost amenajată odată cu ridicarea bisericii, pentru a adăposti osemintele călugărilor minoriți – de care aparținea inițial lăcașul de cult – dar și pe cele ale unor credincioși de vază. În 1924, când biserica a fost atribuită de Vatican Bisericii Greco-Catolice, ultimii doi călugări minoriți rămași la mănăstire au tărăgănat predarea lăcașului de cult, timp în care au zidit, la repezeală, intrarea în criptă, pentru a o proteja de „invadatori”, povestește preotul Lazăr.
Anii au trecut fără ca noii proprietari ai bisericii să realizeze că sub biserică mai există un spațiu. Abia în 1998, când s-au făcut lucrări și studii pentru a determina de unde provine igrasia bisericii, cripta a fost redescoperită. „Am făcut un foraj cu burghiul și, la un moment dat, acesta a dat în gol. Atunci ne-am dat seama că sub biserică se mai află ceva”, povestește preotul.
Ce a urmat este un scenariu demn de Indiana Jones: muncitorii au decupat un panou în podeaua și prin acest spațiu a fost coborât un bec, care să lumineze subsolul întunecos. Apoi, existând lumină, un muncitor a coborât în criptă și a dat peste primele morminte. Ulterior, spațiul din subsol a fost complet explorat și astfel s-a găsit și intrarea „oficială” în criptă… – restul articolului îl puteți citi pe cluj.travel