Târg de lucrări hand-made, create de beneficiarii DGASPC Cluj

Luni, 29 aprilie a.c., în incinta mall-ului clujean Iulius Mall, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, instituție din subordinea Consiliului Județean Cluj, este organizat un Târg de lucrări hand-made, dedicat Sărbătorilor Pascale.
Expoziția conține obiecte create de beneficiarii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj din unitățile rezidențiale, respectiv:
icoane,
tablouri,
obiecte decorative,
de pirogravură, dar și
ornamente de Paște, acestea putând fi achiziționate până la ora 20.00.
Alături de beneficiarii DGASPC Cluj – copii și persoane adulte cu dizabilități din unitățile rezidențiale – la târg sunt prezenți și beneficiarii furnizorilor de servicii sociale private cu care DGASPC Cluj are colaborare, respectiv: Asociația pentru Protejarea și Ajutorarea Handicapaților Neuro – Psihici din Cluj – Centrul de Zi Sf. Maria, Fundația Bethesda & Floricica Beclean, Fundația Estuar și Fundația FEBE.
Banii rezultați vor fi utilizați în folosul beneficiarilor din unitățile rezidențiale ale DGASPC Cluj.

Recomandari

Alte Articole