Delegație economică austriacă la Consiliul Județean Cluj

Consiliul Județean Cluj, împreună cu Secția Comercială a Ambasadei Austriei din București, Primăria municipiului Cluj-Napoca și Camera de Comerț și Industrie Cluj au organizat miercuri, 14 martie 2018, un Simpozion economic austriaco-român cu tema „Tehnologie și servicii pentru gospodărire comunală”. La eveniment au fost invitați să participe atât primari și viceprimari din județul Cluj, directori ai entităţilor subordonate Consiliului Judeţean Cluj cu rol în furnizarea serviciilor publice, reprezentanţi ai Camerei de Comerţ a judeţului Cluj cât şi investitori şi întreprinzători români.
Totodată, la întâlnirea găzduită de forul administrativ județean au participat 14 companii austriece de renume din domenii precum gestionarea deșeurilor, ape uzate, apă, infrastructură și construcții de drumuri. În cadrul misiunii economice, participanții austrieci specializați în tehnologii de ultimă generaţie, cu caracter inovativ și un nivel sporit al calității, au prezentat cele mai bune soluţii tehnice în domeniile care au făcut obiectul vizitei și au pus la dispoziția celor interesați expertiza de care dispun precum și toate informațiile necesare pentru realizarea unui schimb optim de cunoștințe și bune practici.
„Scopul acestui simpozion a fost acela al realizării unui transfer de informații între participanții români și experții austrieci în vederea identificării soluțiilor optime pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă administrația în furnizarea serviciilor publice. Ținând cont de faptul că orașele și comunele austriece dispun de una dintre cele mai bune infrastructuri comunale din Europa, investitorii români au avut oportunitatea de a învăța de la oaspeții străini despre cele mai noi tehnologii, metode și tehnici ce pot fi aplicate în serviciile urbane și de mediu, dezvoltarea infrastructurii, și lista poate continua.” a declarat domnul Vakar Istvan, vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj.
Simpozionul economic de la Cluj răspunde solicitării companiilor austriece interesate să stabilească colaborări cu firme și autorități din județele din centrul și nordul Transilvaniei implicate în proiecte care se încadrează în domeniile anterior menționate. Seminarul de lucru de la Cluj a fost precedat de întâlnirile ce au avut loc în orașele Sibiu, Târgu-Mureș și Bistrița, organizate de către Secţia Comercială a Ambasadei Austriei în perioada 13 – 14 martie a.c. și este urmat de vizite la Satu-Mare și Baia-Mare.
În prezent, Austria reprezintă cea de-a cincisprezecea piaţă de export a României şi al doisprezecelea partener de import, în țara noastră existând în momentul de față două reprezentanţe oficiale ale Biroului Comercial al Ambasadei Austriei: la Bucureşti şi, respectiv, la Cluj. Rolul acestora este acela de a consilia şi a ajuta firmele austriece şi româneşti care doresc să investească în cele două ţări, precum și de a oferi sprijin pentru identificarea partenerului şi a furnizorului cel mai potrivit din Austria. Totodată, acestea organizează evenimente pentru a facilita încheierea de parteneriate și se orientează atât pentru găsirea de importatori, distribuitori sau reprezentanți comerciali cât și pentru obținerea de informații detaliate despre domeniul de afaceri și posibilitatea de a intra pe piața austriacă.

Recomandari

Alte Articole