”Drumul Icoanei”- Tradiţie de un sfert de veac la Icold (VIDEO-Galerie FOTO)

Sute de credincioşi se întâlnesc an de an la Iclod pentru un pelerinaj mai puţin obişnuit. Pentru că aici  un vechi preot al locului a pictat icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula, a fost un motiv suficient de puternic pentru a uni cele două repere. Cel de început la Iclod unde preotul Luca a pictat icoana Maicii Domnului şi cel de final la Nicula unde şi astăzi miracolul Dumnezeiesc poate fi întâlnit. Astfel, drumul de la Iclod şi până la mănăstire a fost refăcut şi  parcurs an de an pe jos mai ales de către tineri, care în ultima vreme dau din ce în ce mai multă importanţă credinţei şi cinste lui Dumnezeu.

În acest an, sâmbătă 16 aprilie, peste 400 de tineri şi-au dat întâlnire la biserica din comună de unde au pornit spre Mănăstirea Nicula. Laolaltă cu preoţi, tinerii au mărşăluit formând un rând de aproape un kilometru, în direcţia Gherla – Nicula. Prezenţa la Iclod a părintelui Luca şi a harului lui Dumnezeu prin care a fost pictată icoana Maicii Domnului în anul 1681, astăzi făcătoare de minuni, nu este altceva decât o responsabilizare pentru cei din Iclod. Preotul paroh Claudiu Herinean şi primarul Emil Pârţoc spun că se va pune în valoare şi mormântul ctitorului icoanei, aflat lângă biserică în ţintirim.

Cornel POP

Recomandari

Alte Articole