Parcul Armătura din cartierul Iris a fost redat clujenilor

În urma lucrărilor de modernizare, Parcul Armătura – amenajat pe o suprafață de 3,25 ha – a fost redeschis pentru cetățeni. Parcul cuprinde malul stâng al Someșului Mic (în zona străzilor Traian și Oașului) și malurile pârâului Nadăș, în zona de confluență cu Someșul.
Prin proiect au fost plantați 205 noi arbori și 236 noi arbuști, instalate stații de încărcare pentru biciclete/trotinete electrice, sistem de iluminat cu tehnologie LED, mobilier urban modern, zone de joacă și terenuri de sport, precum și extinsă infrastructura pietonală – inclusiv prin construirea unei pasarele peste pârâul Nadăș pentru pietoni și biciliști.
De asemenea, în următoarea perioadă vor mai fi amplasate locuri de joacă pentru copii, bănci suplimentare, precum și aparate de fitness.
Pentru cei care aleg transportul în comun: se poate ajunge la Parcul Armătura cu tramvaiul 102 și linia 26.

Recomandari

Alte Articole