Peste 13.000 de copii au beneficiat anul trecut de serviciul de telemedicină ALOPEDI

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a realizat împreună cu reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii care gestionează serviciul de call center ALOPEDI 0364-917, o analiză a activității derulate pe parcursul anului 2021 prin intermediul proiectului destinat obținerii sfaturilor medicale pediatrice.

S-a constatat, astfel, că în anul 2021, prin intermediul ALOPEDI 0364-917, au fost evaluați telefonic nu mai puțin de 13.159 de copii. Până în prezent, acesta reprezintă cel mai mare număr de pacienți evaluați anual. Totodată, se remarcă o creștere cu 45,5% a numărului de apeluri telefonice în comparație cu anul 2020.
Marea majoritate a apelurilor s-au finalizat cu recomandări ce au permis îngrijirea copiilor la domiciliu (70%), nemaifiind necesară deplasarea la unitatea de primire a urgențelor sau la o altă unitate medicală. Concomitent, le-au fost explicate părinților manifestările la apariția cărora este obligatoriu consultul medical față în față. De asemenea, pentru 1.410 copii a fost recomandat consultul medical imediat, în primele două ore de la apel, iar în cazul a 15 copii a fost necesară solicitarea intervenției Serviciului de Ambulanță.
Un număr semnificativ de părinți au solicitat sfaturi pentru copiii care prezintă febră (2.690 de apeluri), probleme respiratorii (2.587 de apeluri) și probleme digestive (1.610 apeluri). Totodată, medicii care deservesc serviciul de call center pentru urgențe pediatrice au acordat sfaturi medicale pentru 94 de copii deja diagnosticați cu COVID-19, cel mai mare număr fiind în luna octombrie a anului 2021. În ceea ce privește distribuția lunară a cauzelor de apelare a serviciului de sfat pediatric telefonic ALOPEDI 0364-917, problemele respiratorii au predominat în lunile reci iar cele digestive în timpul verii.
Important de precizat este faptul că pe parcursul anului 2021 s-a efectuat și retehnologizarea infrastructurii informatice. Au fost, astfel, achiziționate două computere performante, un server și un sistem de telefonie VOIP, necesare bunei funcționări a serviciului non-stop de telemedicină ALOPEDI 0364-917.

Recomandari

Alte Articole