Programul social „Alimente”, derulat de Primăria Cluj-Napoca, continuă în 2024

Primăria Cluj-Napoca continuă Programul „Alimente”, implementat de D.A.S.M. – Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca, prin care se acordă sprijin clujenilor cu venituri reduse. Pentru acest program s-a alocat din bugetul local pentru anul 2024 suma de 6.000.000 lei.
Pentru a putea beneficia de tichetele sociale în valoare de 400 lei/an, solicitanții – cu domiciliul sau reședința în municipiul Cluj-Napoca – trebuie să se încadreze în următoarele categorii:
a) persoane cu handicap grav sau accentuat, neinstituționalizate;
b) pensionari, invalizi, veterani, văduve de război, persoane deportate, prizonieri, persecutați politic, eroi martiri ai revoluției, orfani, ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de până la 1082 lei și de până la 786 lei/membru de familie;
c) șomeri înregistrați (cu indemnizație și fără indemnizație de șomaj) ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de până la 1082 lei și de până la 786 lei/membru de familie;
d) beneficiari de venit minim de incluziune;
e) victimele traficului de persoane;
f) victimele violenței domestice.
Formularele de cerere/declarație pe propria răspundere pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic se pot ridica/ depune la:
– Centrul de Informare pentru cetățeni (strada Moților nr. 7);
– primăriile de cartier;
– sediul Direcției de Asistență Socială și Medicală (strada Venus fn).

Recomandari

Alte Articole