Serviciul ALOPEDI, apelat de peste 19.800 de părinți în 2022

În anul 2022, prin intermediul ALOPEDI 0364-917, au fost evaluați telefonic nu mai puțin de 19.887 de copii.  Totodată, se remarcă o creștere cu peste 50% a numărului de apeluri telefonice în comparație cu anul 2021.
Majoritatea apelurilor, respectiv 72,72%, s-au finalizat cu recomandări de îngrijire la domiciliu a copilului bolnav și comunicarea semnelor de alarmă la apariția cărora este necesar consultul medical. Cele mai multe apeluri telefonice au fost efectuate în lunile octombrie, noiembrie și, în special, decembrie, când serviciul de call center pentru urgențe pediatrice a fost apelat de 2.173 de părinți.
Pe parcursul anului 2022, febra a fost principalul motiv de solicitare a sfatului medical al profesioniștilor cu experiență în evaluarea telefonică a gravității stării copilului bolnav. Apelurile telefonice pentru probleme respiratorii au predominat în lunile ianuarie – mai și octombrie – decembrie, iar cele pentru probleme digestive pe durata lunilor de vară.
Majoritatea apelurilor din anul precedent au provenit din județul Cluj, iar 48,8% din alte județe. De asemenea, 300 de părinți români aflați în afara țării au solicitat sprijinul medicilor care deservesc ALOPEDI 0364-917.

Recomandari

Alte Articole