,,Târgu’ cireșelor”, la Berchieșu

Ceterași, jucăuși, horitori, interpreți de muzică populară, dar și invitați din Polonia vor lua parte miercuri, 29 iunie, 2022, la Berchieșu, județul Cluj, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, la manifestarea tradițională „Târgu’ cireșelor”.
Evenimentul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT Cluj), instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Frata și Asociația „De la lume adunate și-napoi la lume date”.
Sărbătoarea va debuta la ora 10:00, cu Sfânta Liturghie săvârșită în biserica satului, după care alaiul, format din jucăuși, ceterași și ceilalți participanți, se va deplasa cu căruțele pe Valea Sângelui, la monumentul eroilor, unde mai mulți preoți din satele din jur vor oficia o slujbă de pomenire a martirilor din timpul revoluției lui Avram Iancu.
Apoi, de la ora 14:00, va începe jocu’ în mijlocu’ satului, în târgu’ Berchieșului, unde sunt așteptați jucăușii, alături de grupurile instrumentale, urmat de un spectacol folcloric. Participă: Formația de jocuri tradiționale din Frata, cizăș Romulus Bucur, primaș Gheți Carol Daniel, Formația de jocuri tradiționale din Berchieșu, primaș Lia Pop, Grupul „Jijicanii” al Asociației ,,De la lume adunate și-napoi la lume date”, cizăș Daniel, nepotu’ lu’ Ștraifir din Berchieșu și Formația de jocuri tradiționale „Zorile” din Mociu, cizăș -Traian Sălăgean. De asemenea, vor evolua: ceterașul Gaciu din Soporu de Câmpie și horitorul Traian Balcău din Ceanu Mare. Apoi, în acompaniamentul unui grup instrumental din cadrul Orchestrei Profesioniste „Cununa Transilvană” a CJCPCT Cluj, dirijor prof. Ovidiu Barteș, vor urca pe scenă interpreții: Cristina Beldean Moșuțan, Mihai Trif, Iosif Rusu și Raul Oltean.
Pe scenă vor evolua și oaspeți din Polonia, Ansamblul de obiceiuri și jocuri tradiționale „Babiogorki” din Zawoja, regiunea Malopolska. Prezența lor la Cluj are loc în cadrul proiectului „Tradiții clujene în țară și peste hotare”, derulat în ultimii ani de instituția clujeană de cultură. Prin acest demers se are în vedere promovarea tradițiilor și obiceiurilor din județul Cluj, prin schimburi de experiență cu instituții și ansambluri similare din țară și străinătate.
Spectacolul va fi prezentat de Grigore Sâmboan.

Recomandari

Alte Articole