Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca organizează cea de-a VII-a ediție a Zilelor Recoltei. Evenimentul se va desfășura pe platoul Sălii Sporturilor Horia Demian, între 13 și 15 septembrie.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Zilele Recoltei este una dintre cele mai mari sărbători ale noastre, cei care sprijinim micii producători. Este momentul în care fermierii clujeni, mai mari sau mai mici, se află în același loc și au ocazia să-și prezinte produsele. În același timp, locuitorii municipiului Cluj-Napoca pot să achiziționeze legume și fructe pentru a-și prepara conservele dorite sau pentru a-și asigura necesarul pentru sezonul rece. Suntem convinși că și această ediție a sărbătorii dedicate pământului și roadelor sale va fi una de succes atât pentru producători cât și pentru cumpărători.”
La această ediție a Zilelor Recoltei la Cluj-Napoca și-au anunțat prezența peste 200 de producători locali, care vor aduce la târg fructe și legume de sezon, conserve, dar și obiecte de artizanat. Astfel, gospodinele vor avea ocazia să achiziționeze direct de la producători întreaga gamă de legume necesare preparării murăturilor sau zacuștilor, precum și fructe pentru a fi sigure că dulcețurile și compoturile nu vor lipsi din cămară. Amatorii de must vor putea asista la producerea acestuia în mustăria tradițională, iar gurmanzii vor putea alege între preparate la grătar, turtă dulce, prăjituri și ciocolată de casă, brânzeturi și produse din carne preparate ca la mama acasă.
Evenimentul expozițional va fi completat de spectacole folclorice susținute de cei mai cunoscuți și apreciați artiști și ansambluri clujene, voia bună fiind astfel asigurată în fiecare zi. Pentru copii sunt pregătite programe speciale, adaptate vârstei, precum și unul dintre cele mai frumoase parcuri de distracții din Transilvania.

Recomandari

Alte Articole