A fost inaugurat aparatul RMN de ultimă generație, din dotarea Spitalului Municipal „Dr. Cornel IGNA”. În prezența domnului primar, Dorin Nicolae LOJIGAN, a doamnei prefect, Irina Munteanu, precum și a invitaților din mass-media, conducerea unității medicale, prin domnul manager, Adrian Antal, domnul director medical, Sergiu Pătcaș și medicul coordonator al Laboratorului de Radiologie, doamna Meda Costantea, a prezentat detalii despre utilitatea și importanța aparatului.
Investigațiile imagistice non-invazive, care se vor efectua cu acest aparat, vor contribui semnificativ la creșterea gradului de performanță și precizie al intervențiilor chirurgicale efectuate în Spitalul Municipal „Dr. Cornel Igna”.
Aparatul de rezonanță magnetică nucleară din dotarea spitalului este unul de înaltă precizie, cu o inducție magnetică de 1.5 TESLA și 16 canale, care permite investigarea non-invazivă și diagnosticarea unui număr mare de patologii, boli și afecțiuni ale corpului uman. De la afecțiuni ale sistemului osos, la patologii cerebrale, de coloană vertebrală, cardiologice, angiografii, până la patologii ale sistemului genital feminin sau a organelor interne moi, toate pot fi investigate imagistic, prin intermediul acestui aparat RMN.
România frumoasă și bogată, însă batjocorită și trădată de o șleahtă de pseudo-politicieni nemernici!
EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA Știți câte așa-numite servicii secrete există în...
Deschide