Exercițiu de salvare în Munții Pădurea Craiului

Serviciul Public Județean “Salvamont-Salvaspeo” Cluj, instituție de interes județean subordonată Consiliului Județean Cluj, a participat la sfârșitul săptămânii trecute, la evaluarea Consilierilor Tehnici Salvaspeo din România precum și la o serie de exerciții de salvare din peșteri, în zona Munților Pădurea-Craiului.
La acțiune au participat 13 angajați și voluntari din partea Salvamont-Salvaspeo Cluj, cu pregătire în domeniul salvării din mediul subteran speologic și 5 consilieri tehnici.
Astfel, pe durata celor 3 zile de program a fost formată o nouă generație de Consilieri Tehnici Salvaspeo cu participanți din județele Bihor, Cluj, Mureș și Harghita. Totodată, la exercițiile de salvare au participat salvatori speologi din cadrul Serviciilor Salvaspeo din județele Bihor, Cluj, Arad, Gorj, Hunedoara, Mureș și Harghita, o echipă de speologi din Baia Mare, reprezentanții ai Departamentului pentru Situații de Urgență și un echipaj S.M.U.R.D.
Pe parcursul întâlnirii s-au realizat, totodată, și exerciții complexe de evacuare a victimelor din peșteri cu grad ridicat de complexitate care s-au întins pe durata mai multor ore.
Întâlnirea a fost organizată sub egida Corpului Român Salvaspeo Corsa.

Recomandari

Alte Articole