Asphalt Art Initiative – Concurs de idei pentru realizarea unei picturi stradale în Cluj-Napoca

Primăria Cluj-Napoca anunță demararea concursului de idei pentru realizarea unei picturi stradale, în cadrul inițiativei „Asphalt Art”, ca urmare a obținerii unui grant Bloomberg Philanthropies, prin care arta stradală este utilizată pentru a revitaliza spațiul public.
Obiectivul proiectului este întărirea colaborării dintre actorii sociali implicați în viața comunității, prin artă. Strada propusă pentru intervenție este strada Piezișă, o stradă intens circulată de către studenții aflați în campusul universitar adiacent, dar și de către ceilalți locuitori și vizitatori ai municipiului Cluj-Napoca.
Proiectul constă în realizarea unui concurs de idei, în urma căruia câștigătorul va implementa proiectul în zona pilot, conform regulamentului.
Tema stabilită pentru acest concurs de design este „Educație, cunoaștere, tineri. 2023 – anul competențelor” și se va încadra pe direcțiile europene Green.Digital.Resilient.
În cadrul proiectului vor fi acordate și premii, cu scopul de a încuraja cât mai mulți artiști să depună propunerea de design:
Premiul I – 2500 USD și încheierea unui contract de prestări servicii în valoare de 20.000 USD – 91.520 Lei pentru implementarea lucrării
Premiul II – 1500 USD
Premiul III – 1000 USD
Persoanele interesate se pot înscrie în concurs în perioada 19 septembrie – 3 octombrie 2023, prin trimiterea planșelor și a documentației aferente, în format digital, pe adresa de e-mail registratura@primariaclujnapoca.ro.
Informații suplimentare și regulamentul concursului se găsesc pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, www.primariaclujnapoca.ro, la secțiunea Comunitate/Cetățeni/Centrul de Inovare și Imaginație Civică/ Concurs de idei Asphalt Art Cluj-Napoca.

Recomandari

Alte Articole